Photo by Mateus Campos Felipe on Unsplash

Muncă, familie, prieteni, hobby-uri – suntem cu adevărat bine doar atunci când există armonie şi echilibru între toate acestea.

Termenul de work-life balance identifică o relație bine echilibrată între muncă și viața privată. Acest lucru se întâmplă doar atunci când nevoile personale sunt în ton cu realitatea de la locul de muncă.

Organizarea micilor nevoi zilnice

Conceptul de bază al organizării personale este: „există un loc pentru fiecare lucru şi fiecare lucru are locul lui”. Acest principiu foarte simplu este valabil atât pentru obiecte: iau cutia de cafea, o folosesc şi o pun la loc unde era (gest aparent banal dar care ne-ar salva de multe certuri şi crize nervoase, daca s-ar face sistematic pentru fiecare obiect pe care îl avem în casă), dar și pentru activități: dacă trebuie să scriu un raport nu o voi face într-un parc în timp ce mă joc cu copiii, ci voi găsi un timp și un loc unde să mă pot concentra. Pare simplu, nu-i aşa?

Din nefericire, în realitate acest lucru nu se întâmplă atât de spontan, nici pentru obiecte, nici pentru activități. Suntem influenţați de grabă, de presiune, de priorități pe care le amânăm până devin urgenţe și suntem copleșiți de evenimente: întârziem, fugim repede la muncă şi cutia de cafea rămâne deschisă pe blatul din bucătărie, poate goală, nu este trecută pe lista de cumpărături, iar a doua zi dimineață nu vom avea cafea şi uite aşa pornesc discuțiile în familie…

La fel se întâmplă şi dacă trebuie să scriem un raport seara târziu, cu ochii pe jumătate închiși, pentru că, deși era o prioritate de top, ziua a zburat fără să reușim nimic. Rezultat? Nopţi nedormite cu gânduri intruzive, sentimente de vinovăție, frică de judecată și de eroare… începem ziua deja obosiţi și, în mod ironic, nici cafea nu mai avem la micul dejun.

Trebuie să învățăm că dacă nu ne îngrijim cu adevărat de bunăstarea noastră, de nevoile de bază precum dormitul, mâncatul, trăirea într-un mediu sănătos și curat, să avem relații de familie bune, să găsim momente de relaxare și reîncărcare, să ne gestionăm finanțele, dedicând timp educației copiilor, nimeni nu o va face pentru noi și nu vom fi niciodată productivi și fericiți la sfârșitul zilei. Aceste nevoi, de mult ignorate, se vor prezenta punctual în mintea noastră ca ticăitul unui ceas, împiedicându-ne să intrăm în starea de concentrare și flux, esențială pentru a lucra bine și a fi productivi.

A avea grijă de nevoile noastre de bază nu este o utopie: este rezultatul unei serii de mici acțiuni pe care le putem întreprinde zilnic. Organizarea personală nu este un lux, este la îndemâna tuturor celor care au strategii şi metode pentru a duce un echilibru între muncă şi viaţa personală.

Echilibrul între viața profesională și viaţa privată este esențial pentru sănătate.

Photo by Thought Catalog on Unsplash

Dacă un domeniu al vieții este neglijat în mod constant, vor exista consecințe. Un dezechilibru între muncă și timpul liber ne privează de energie, afectează calitatea vieții și gradul de satisfacție, dăunând sănătății la toate nivelurile.

Fără echilibru, viața de zi cu zi devine stresantă. Și pe termen lung duce la boală. Cele mai frecvente consecințe sunt bolile de inimă, depresia, burnout-ul, anxietatea, infarctele, lipsa de somn, durerile de cap și durerile de spate sau problemele de stomac. Acestea sunt semne care trebuie luate în serios:

senzația de a nu avea niciodată timp

presiune puternică și stres

senzație de suprasolicitare

lipsa separării psihice între viața privată și viața profesională

relații interpersonale, familiale și de cuplu slabe

tulburări psihosomatice, cum ar fi dureri de cap, dureri de stomac și dureri de spate

modificări comportamentale (de exemplu: iritabilitate, cinism, lipsă de memorie, solitudine)

Viaţa voastră privată este în echilibru cu viaţa profesională?

Nu există o formulă magică pentru a atinge un echilibru între muncă și viața privată. Ceea ce funcționează pentru unii, poate să nu fie valabilă pentru alții. Cât de mulțumiţi sunteți de condițiile dvs. de viață? Lipseste ceva?

Iată câteva reguli pentru a obține un echilibru mai mare:

1. faceţi-vă timp pentru interesele personale

Rezervaţi timp pentru o întâlnire cu voi înşivă şi faceţi acele lucruri care vă vor face să vă simţiţi cu adevărat bine. Fie că este vorba de sport, yoga, meditație, spa, lectură, muzică, natură, gătit, scris, hobby, dans, important este să vă bucuraţi de timpul vostru liber într-un mod conștient.

2. gestionaţi în mod pozitiv stresul

Photo by Kelly Sikkema on Unsplash

Stresul este normal atunci când este de scurtă durată şi nu persistă pentru mult timp, făcând loc relaxării. Pe de altă parte, stresul prelungit ne poate îmbolnăvi, duce la epuizare emoțională și fizică, provoacă boli cardiovasculare și slăbește sistemul imunitar. Prin urmare, este important să învățați cum să gestionați stresul într-un mod pozitiv. Pentru a face acest lucru, trebuie să cunoaștem factorii de stres la care suntem expuși.

3. stabiliți limite într-un mod conștient

Tot mai mulţi au posibilitatea de a lucra flexibil în ceea ce privește timpul și locația, adesea de acasă. Modelele flexibile de lucru, precum smartworking și home office oferă avantaje, printre care o mai mare libertate, motivație și o mai bună reconciliere între familie și carieră, dar implică și riscuri: nu toată lumea știe să gestioneze în mod egal suprapunerea dintre muncă și timp liber, așa-numitul „work-life blending”. Când o persoană nu se mai poate deconecta și relaxa corespunzător, productivitatea și sănătatea au de suferit. Prin urmare, lucrătorii trebuie să stabilească și să respecte în mod conștient granițele dintre muncă și viața privată și să se adapteze dinamic la noile condiții.

4. aveţi curajul de a lăsa ceva nerezolvat

Nimeni nu poate face prea multe lucruri deodată și să satisfacă toate așteptările, inclusiv pe cele proprii. Perfecțiunea nu este ideală, concentrați-vă pe esențial şi începeți să delegați. Ce sarcini ar putea să-și asume alții? Cine ar putea să vă înlocuiască acasă din când în când pentru a vă oferi puțină libertate? Ce angajamente pot fi anulate de pe ordinea de zi? A spune NU nu este o crimă, ci un element care contribuie la o bună autogestionare.

5. nu sariţi peste pauze

Apăsați tasta „pauză” în mod regulat, opriţi-vă și respirați aer proaspăt. Luați o pauză pentru masă şi nu citiți știrile în timpul prânzului. La fel de utile sunt şi micile exerciții de relaxare: meditaţie, respiraţie, lectură, etc.  

6. întrețineţi prieteniile

Contactele sociale sunt o resursă importantă pentru o viaţă echilibrată. Dacă amânați în mod regulat întâlnirile cu prietenii din lipsă de timp sau oboseală, încercaţi să stabiliţi intervale orare prestabilite în care sa să petreceți o seară cu prietenii. Acest lucru vă va crește, fără îndoială, bucuria de a trăi!

7. practicaţi exercițiul fizic într-un mod stabil

Photo by Carl Barcelo on Unsplash

Este adevărat că după o zi de muncă obositoare este adesea dificil să facem activitate fizică. Cu toate acestea, merită efortul. Practicarea jogging-ului, o plimbare după serviciu sau într-o pauză, vă poate ajuta să vă eliberați mintea. Înlocuiţi maşina cu bicicleta sau mergeţi câteva staţii pe jos. Sportul ameliorează tensiunea și produce hormonii fericirii. Pun pariu că vă veţi simți mai energici și mulțumiţi după mişcare fizică.

8. faceţi o lista de activităţi (to do list)

Vă simțiţi adesea copleșit de prea multe sarcini, îndatoriri și termene limită? Faceți un to do list. Vă va ajuta să vă organizați sarcinile și să le prioritizați. Stabiliți obiective zilnice realiste, iar pentru sarcini mai solicitante, stabiliți obiective intermediare şi finalizaţi mai întâi sarcinile cele mai dificile. Când planificați, luați în considerare și curba de performanță personală: când sunteți cel mai productiv? Finalizaţi o sarcină după alta, stabilind o limită de timp pentru fiecare dintre ele.

Viața se desfășoară în mod dinamic, la fel și echilibrul dintre muncă și viață. Încercaţi să efectuați în mod regulat autoanaliza propusă mai sus. Învățaţi să vă stabiliţi limite, să prioritizaţi și să delegaţi. În felul acesta, stresul zilnic este eliberat și vă puteţi bucura la maxim de timpul liber.

Work-life balance: echilibru între viaţa privată şi muncă
Etichetat pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest website foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigării îți exprimi acordul pentru politica noastră de cookie-uri și de confidențialitate. Află mai mult

Setările cookie-urilor de pe acest site web sunt setate astfel încât să permită cookie-urilor să vă ofere cea mai bună experiență de navigare posibilă. Dacă continuați să utilizați acest site web fără să modificați setările cookie-urilor sau faceți clic pe „Accept” de mai jos, sunteți de acord cu acest lucru.

Închide