Foto di George Milton da Pexels

Angajamentele profesionale, responsabilităţile de la muncă şi de acasă, îngrijirea copiilor şi menajul reduc din ce în ce mai mult orele pe care le avem la dispoziţie pentru noi, femei care lucrăm. Cu toate acestea, este foarte important să găsim mici intervale de timp şi să creem spaţii pe care să le dedicăm pentru a ne relaxa, a ne destinde nervii și a ne reîncărca bateriile. Şi pentru a evita capcana sindromului „wonder woman” (am scris aici un articol despre sindromul wonder woman), ar fi mai indicat să devenim smart woman.

În acest articol, îmi doresc să vă ofer câteva sfaturi utile despre cum să reuşim să facem cât mai multe fără a cădea în capcana super eroinei „fac eu tot”.

Atunci când suntem constrânse să facem multe lucruri fără să ne oprim o clipă ne pierdem luciditatea. Din când în când este necesar să respirăm pentru a reduce stresul, care are efecte negative atât asupra minții dar și asupra corpului.

Aşadar, iată câteva dintre „cele mai bune practici” pe care ar fi bine să le adoptăm pentru a ne răsfăța cu mici „premii” și a ne deconecta de la rutina zilnică.

Femeile smart sunt femei bine organizate

Organizarea are un impact decisiv asupra stilului nostru de viață, asupra calității zilelor pe care le petrecem acasă și asupra performanței noastre la locul de muncă. S-au scris mii de pagini pe parcursul ultimilor ani despre importanţa organizării şi un articol nu ar fi suficient pentru a aborda toate aspectele.

O femeie organizată trăieşte într-un mediu mai liniștit.

O locuinţă organizată ne permite să beneficiem de toate spaţiile în cel mai funcţional mod. Înseamnă că fiecare obiect își va avea locul său și că atunci când îl vom căuta vom ști exact unde se află.

Nu este necesar să transformăm casa într-o locuinţă de revistă, scopul este să avem o casă în care să locuim bine, pentru că totul este conceput pentru a răspunde nevoilor noastre.

Deși organizarea, ordinea și curățenia nu sunt sinonime, cu siguranță există o strânsă corelație între aceste cuvinte și adesea, acolo unde există una, există și celelalte. Dacă reuşim să ne organizăm bine spaţiile, ne va fi mult mai uşor să aranjăm şi să menţinem curate toate mediile în care locuim. Este smart, nu-i aşa?

Delegarea este importantă dacă vrem să fim smart

Foto di Ron Lach da Pexels

O femeie care lucrează își asumă greutatea a o mulţime de responsabilități atât la locul de muncă cât şi acasă. Dar, nu este omenește posibil să suportăm povara lumii întregi pe umerii noştri.

Avem tendinţa de a crede că excelăm în toate domeniile şi din acest motiv vrem să le facem pe toate singure. Este normal să tindem spre perfecțiune, dar atingerea acesteia este practic imposibilă.

Însă, nu întodeauna reuşim să le potrivim pe toate aşa cum ne place şi cum credem noi că ar trebui să fie. În cazul acesta este necesar să învațăm să delegăm, astfel încât să avem mai mult timp pentru noi și să ne putem îndeplini sarcinile cu mai mult calm. (Am scris aici despre importanţa delegării).

A cere ajutor este un semn de înţelepciune şi de tărie de caracter. Nimeni nu trece prin viaţă sau nu lucrează de unul singur.

Bruce Hyland

Avem sub ochii noştri o mulţime de aliaţi în familie pe care, de cele mai multe ori, nu îi considerăm ca atare: soţul sau partenerul de viaţă, mama, soacra, chiar prietenii sau vecinii.

Copiii sunt foarte fericiţi să ne dea o mână de ajutor dacă ştim cum să le-o cerem şi este absolut normal să învețe să ne ajute. În felul acesta facem un bine copiilor din punct de vedere educaţional pentru că îi împuternicim cu sarcini, îi responsabilizăm şi, în acelaşi timp, ne facem aliaţi valabili.  

La fel şi la locul de muncă, este important să ne implicăm colegii, angajații și, dacă este necesar, superiorii. Nu trebuie să ne asumăm munca altora doar pentru că avem impresia că nu o pot face sau nu au experiența potrivită.

La început s-ar putea să vă fie puțin dificil să delegați, pentru că există teama să nu încredinţaţi sarcini pe care de obicei le faceţi singure. Începeți cu delegarea sarcinilor mai simple, astfel încât să puteți face și o evaluare a fiabilității oamenilor din jurul vostru.

Procesul inițial este destul de complex, dar, de-a lungul timpului, veți vedea că delegarea este o practică foarte utilă, aproape esențială, pentru a crea un spațiu și a trăi viața de zi cu zi cu mai multă seninătate.

Treziţi-vă dimineaţa devreme

Foto di Anastasiya Vragova da Pexels

Un bun obicei al femeilor smart este să se trezească devreme pentru a avea mai mult timp să facă lucruri. Ştiu că sună ca o pedeapsă, multe femei se plâng că nu au timp și nu se pot organiza mereu făcând totul cum se nimereşte și în grabă, iar dacă le întrebi la ce ora se trezesc îţi vor răspunde că o fac cu 10 minute înainte de a ieşi din casă.

Este normal ca atunci când avem doar 10 minute să ne pregătim și poate chiar să luăm micul dejun, să nu reuşim să dedicăm timp şi altor activităţi, pe lângă riscul să ajungem târziu la lucru.

Trezitul devreme ne ajută să avem mai mult timp pentru a ne face patul, să pregătim o mașină de spălat pentru a fi gata când ne întoarcem de la muncă, să golim mașina de spălat vase pentru a putea crea spaţiu pentru vasele pe care le murdărim în timpul zilei şi a menţine ordinea în bucătărie, sau, pur şi simplu, pentru a face un mic dejun în linişte şi pace cu familia.

Sunt gesturi mărunte care ne pot îmbunătăți mult ziua, economisim timp şi, în acelaşi timp, este plăcut să găsim casa în ordine atunci când ne întoarcem de la muncă.

Așa că de ce să nu te trezim puțin mai devreme pentru a gestiona totul calm şi a fi cu adevărat smart?

Cultivați-vă hobby-urile

Mintea trebuie să se distreze din când în când, răsfățându-se cu activități relaxante și fără griji. Găsiţi-vă un hobby și urmăriţi-vă pasiunile. Sunt multe activităţi recreative pe care le putem face: croșetatul, scrisul, pictura, lectura, bricolajul, yoga etc. Alegeţi hobby-ul care vi se potriveşte, important este că vă permite să vă deconectaţi de la rutina zilnică obișnuită.

Menţineţi raporturi sănătoase cu amicii

Photo by Priscilla Du Preez on Unsplash

Atunci când avem multe angajamente familiale și profesionale, ne rămâne foarte puțin timp pe care să-l dedicăm amicilor. Totuși, ieșirile cu prietenele sunt necesare din când în când pentru că avem nevoie să ne distrăm şi să avem discuţii plăcute şi lejere despre lucruri mai puţin importante.

De asemenea, uneori putem organiza cine pentru a invita rudele şi prietenii, pentru a petrece o seară fară griji şi plină de bucurii. Înainte de a ne odihni corpul, este necesar să ne odihnim mintea.

Chiar și o simplă cafea sau un aperitiv cu o prietenă din când în când poate fi suficientă, dacă nu reuşim să ne eliberăm pentru o seară. Totuși, important este să găsim timp pentru a-l dedica celor dragi.

Permiteţi-vă o mică „nebunie”

Uneori viața pare a fi plată și toate zilele sunt la fel. Din când în când, scapaţi de inhibiții și permiteți-vă puțină nebunie.

Un exemplu? Aţi putea să vă schimbaţi radical coafura, alegând un aspect îndrăzneț și trendy care să vă asigure un „efect wow”. Sau vă puteţi schimba complet culoarea părului, în funcție de starea voastră de spirit.

Orice schimbare de acest fel poate fi o modalitate de a vă face să trăiţi şi să simţiţi fiorul de a avea ceva nou în viaţă, ceva ce v-aţi dorit de mult. Nu contează doar aspectul estetic, este suficient să admirati în oglindă o femeie dornică de reînnoire și care vrea să dea o notă de culoare vieții sale.

Transformaţi „timpii morţi” în ceva special

Este un eveniment mai mult unic decât rar să se întâmple să avem căteva ore libere. Şi atunci, noi femeile, ne implicăm în tot felul de treburi casnice plictisitoare sau în angajamente şi sarcini de tot felul. Însă, acestea sunt ocazii rare de care am putea profita la maxim pentru a petrece în mod plăcut timpul liber.

Ne putem organiza să facem o baie fierbinte și, pentru a o face cu adevărat specială, să pregătim un pahar bun de vin sau un ceai aromat şi să ascultăm niște muzică relaxantă la lumina lumânărilor. Baia noastră se va transforma într-un adevarat tratament spa din toate punctele de vedere care ne va regenera la trup şi suflet.

Dacă, în schimb, vă place să citiţi, vă puteți dedica lecturii unei cărți bune. Şi în acest caz un pahar de vin și o muzică de fundal adecvată vor fi însoțitorii ideali.

Foto di Ksenia Chernaya da Pexels

Unul dintre cele mai bune amelioratoare de stres pentru orice femeie sunt cumpărăturile. Cui nu-i place să se răsfețe uneori cumpărând ceva nou de la un magazin frumos? Dacă aveţi câteva ore libere, mergeţi la cumpărături şi permiteţi-vă un mic capriciu. Dar atenţie, nu este deloc smart să facem shopping compulsiv!

Smart woman: sfaturi pentru o viaţă mai bună
Etichetat pe:

2 comentarii la „Smart woman: sfaturi pentru o viaţă mai bună

  • 18 aprilie 2023 la 19:52
    Legătură permanentă

    Hristos a Inviat!
    Nu ma mai satur sa va citesc!!
    Multumesc pt toate sfaturile date, pt cuvintele potrivite si ideile dvs prezentate in forma lor cat mai simpla si de inteles, cel putin pt mine.
    Aplic, evoluez si ma simt din ce in ce mai stapana pe viata si pe timpul meu.
    Multumesc inca o data!

    Oana Visan

    Răspunde
    • 19 aprilie 2023 la 16:08
      Legătură permanentă

      Adevărat a Înviat!
      Sunt nespus de fericită şi mulţumită că pot să vă fiu de folos cu micile sfaturi pe care încerc să le dau pe acest blog!
      Vă mulţumesc cu drag că mă citiţi!

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest website foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigării îți exprimi acordul pentru politica noastră de cookie-uri și de confidențialitate. Află mai mult

Setările cookie-urilor de pe acest site web sunt setate astfel încât să permită cookie-urilor să vă ofere cea mai bună experiență de navigare posibilă. Dacă continuați să utilizați acest site web fără să modificați setările cookie-urilor sau faceți clic pe „Accept” de mai jos, sunteți de acord cu acest lucru.

Închide