Scuzele acuză și ne ţin departe de obiectivele noastre.

De ce ne scuzăm? Folosim scuzele pentru a justifica eșecul de a atinge un scop sau o limită pentru care este cu adevărat imposibil să facem ceva?

Scuzele au existat și au fost recunoscute, mai mult sau mai puțin, de mii de ani. Longevitatea lor este garantată și nu vor înceta să fie actuale cel puțin încă alţi mii de ani de acum în colo.

Le folosim foarte mult, chiar și zilnic, dacă ne gândim la asta și adesea fără să ne dăm seama, deoarece sunt atât de adânc înrădăcinate în modul nostru de a face, de a comunica și de a acționa, încât este cu adevărat dificil să renunțăm la ele. Dar și mai dificil este să ne dăm seama că le folosim.

Însă există oameni care par să aibă o diplomă în căutarea scuzelor. Ei găsesc justificări fabuloase pentru orice neglijență, sarcină, eșec sau pentru că nu se țin de cuvânt. Se pare că nu au nicio dificultate în a găsi pretexte și justificări. Pe lângă faptul că au un comportament copilăresc, aceștia arată o iresponsabilitate clară față de viață. În acest articol vom vorbi despre obiceiul multor oameni de a găsi scuze pentru orice şi ce se ascunde în spatele acestora.

Celebrul scriitor francez Stendhal a spus că cei care își cer scuze se acuză.

De exemplu, acum câteva zile o amică mi-a spus că vrea să-şi schimbe locul de muncă pentru un venit mai bun şi un program de lucru mai decent.

“Ai trimis CV-uri?” Am întrebat-o. “Nu, pentru că este atât de dificil să găsești firme bune și la actualul loc de muncă mă înțeleg bine cu colegii mei …”

Dar dacă nu trimiți CV-uri, cum poți spera să găseşti un loc de muncă mai bun?

Și de câte ori nu am folosit scuze precum: “am întârziat pentru că nu am găsit parcare” sau “nu m-am programat la medic pentru că nu am avut timp” sau “nu m-am înscris la sală pentru că nu am bani” şi multe altele.

Lauren Handel Zander în cartea ei “Maybe it’s you” pe care o puteţi găsi aici pe amazon, ne sugerează să facem “testul banilor”. Dacă cineva ne-ar oferi mulți bani pentru a face ceva care ne costă efort și angajament, am putea să o facem?

Am putea să ne angajăm serios să schimbăm locul de muncă? Am putea renunța la fumat sau la mâncarea nesănătoasă? Am putea arunca hainele pe care nu le purtăm? Am putea ajunge la timp pentru programări?

Răspunsul este cu siguranță da, pentru că în fața perspectivei de a obține mulți bani ne-am implica cu toată fiinţa noastră.

Dar ne dorim cu adevărat aşa ceva? Ei bine, asta este cu totul altă poveste!

Oare de ce visul unei vieţi împlinite nu merită efortul nostru dacă nu avem un stimulent?

“O voi face mâine”, “Nu am timp”, „Nu am bani”, “Nu sunt talentat” … Toate aceste fraze pe care le-ai spus cu siguranță măcar de câteva ori în viaţă și care au servit la construirea unui zid între tine și obiectivele tale.

Obiectivele de atins și visele care devin realitate sunt motorul vieții noastre. Cei care nu au scopuri parcă nu pot continua să trăiască pe această planetă. Cu toate acestea, de multe ori datorită fricii, incertitudinii, lipsei de încredere în sine sau a necunoscutului, ajungem să fugim de ideea de a visa, imagina sau planifica.

Acesta este momentul în care încep să apară scuzele. Nu sunt la fel pentru toată lumea, deoarece fiecare persoană este unică, dar sunt asemănătoare. Poate că nu ai spus sau gândit exact aceeași propoziție, ci una similară sau una care avea același sens.

Dar oare ce este în spatele acestor scuze care ne deviază de la obiectivele noastre, care este motivul pentru care ne autosabotăm? Probabil o proastă organizare, o greşită gestiune a timpului, neglijenţă totală.

Şi cu toate acestea nu este niciodată vina noastră, nu? E vina altora: viața, vremea, ghinionul, guvernul, colegii, neamurile, etc. În felul acesta mândria noastră și stima noastră rămân intacte, nu-i aşa?

Nu contează care este obiectivul vostru, cât de greu este să-l atingeţi sau ce trebuie făcut pentru a-l realiza. Este vital să lăsați scuzele deoparte și să vă concentrați pe atingerea obiectivelor.

Cele mai frecvente scuze care nu permit să avansăm:

Nu am timp.

Este expresia prin excelență a secolului XXI. Suntem ocupaţi în permanenţă și nu avem nici măcar un minut pentru lucrurile importante. Zilele noastre trec și în cele din urmă nu ne bucurăm de nimic. Ritmul actual de viață este foarte agitat, nimeni nu îl poate nega, dar trebuie să recunoaştem că voinţa e putinţă. Nu vă ascundeți în spatele scuzei că nu aveți timp liber pentru a face lucruri.

Da, pentru că, în realitate, când răspundem că “nu am timp”, spunem ceva de genul: nu vreau să găsesc timp pentru asta. Și nu este corect sau greșit, este o alegere. Dar dacă îmi asum responsabilitatea pentru această alegere, totul se schimbă.

Încercați să observați ce vreți cu adevărat să spuneți atunci când răspundeți sau vă spuneți că “nu aveți timp”. Este un experiment interesant.

A face ceea ce trebuie să facem este o chestiune de prioritate. Dacă ar fi cu adevărat ceva care ne pasionează, am găsi câteva minute libere, ne-am trezi mai devreme, am lua un mijloc de transport mai rapid, nu am lucra ore suplimentare etc. Analizaţi modul în care vă folosiţi timpul înainte de a-l folosi ca scuză.

Nu am bani.

Este o scuză foarte des folosită de multă lume pentru că, într-adevăr, ne este greu să spunem că suntem dispuşi să facem ceva dacă nu avem banii să o facem. Și nu numai că este adevărat, este istoricizat, este o condiţie socială pe care nu o putem trece cu vederea.

Din 2006 şi până astăzi, de când criza economică s-a răspândit în întreaga lume, capacitatea de a cheltui a fiecăruia dintre noi s-a redus dramatic. În unele cazuri și pentru mulți oameni, până la pragul sărăciei.

Prin urmare, banii sau, mai degrabă, lipsa banilor nu sunt doar o scuză. Este un fapt real, până când aceasta devine limita noastră autoimpusă. Adică, întrucât nu am bani nu fac nimic pentru a schimba situația.

Atenţie, banii sau absența lor devin masca pe care o purtăm pentru a ne justifica imobilitatea.

Cu toate acestea sunt atât de multe exemple de oameni care au plecat de la zero, construind visele într-un garaj şi au ajuns atât de departe.

Începeți cu ceea ce aveți și cu ce puteți, dar începeți. Lucraţi la visul vostru dincolo de limitele impuse de bani.

Fă ce poți cu ce ai, oriunde te-ai afla.

Theodore Roosewelt

Ce vor crede alții?

Trebuie să acceptăm că suntem cu toţii îngrijoraţi de ce gândesc sau ce spun alţii. Ce vor crede părinții mei dacă îmi abandonez studiile pentru că nu-mi place această facultate? Ce vor spune socrii mei dacă decid să renunț la slujba mea pentru a avea grijă de copiii mei? Cum vor reacționa prietenii mei dacă le spun că am decis să-mi încep propria afacere?

Nu-mi pasă ce cred oamenii. Vor avea întotdeauna motive să critice, orice aţi face. Dacă vă pasă cu adevărat de ce spun ceilalți despre acțiunile voastre, vorbiţi cu cei apropiaţi înainte de a lua o decizie, dar ultimul cuvânt trebuie să depindă întotdeauna de voi.

Nu am abilitățile necesare.

Lipsa stimei de sine este o problemă foarte gravă care nu ne permite să ne realizăm visele. Dacă nu avem încredere în abilitățile noastre, este imposibil să mergem mai departe și să ne atingem obiectivele. Nimeni nu s-a născut știind lucruri, nu uitați asta. Este posibil să aveți nevoie de mai multă experiență, cunoștințe sau practică, dar să nu spuneți niciodată că sunteți “bun de nimic”, chiar și atunci când lucrurile nu merg aşa cum vă doriţi.

Și dacă nu încerci, de unde știi că nu poţi? Cu siguranță veți întâlni multe piedici de-a lungul drumului, este important să le identificaţi şi să mergeţi mai departe.

Personal, îmi place să definesc scuzele ca pe niște scuturi pe care le folosim cu toții pentru a ne proteja de ceva şi nu este nimic rău în asta. Este adevărat că în spatele multor scuze se ascund o mulţime de incertitudini, vulnerabilităţi, nesiguranţă şi lipsă de autostimă.

Lasaţi scuzele deoparte și fiţi responsabili. Nu mai spuneți “nu este timpul potrivit”, “sunt prea bătrân”, “a fost deja totul inventat” sau „mi-e frică să nu dau greș”. Încercați tot ce puteți. Dacă nu reuşiţi ceea ce v-aţi propus, cel puţin vă alegeţi cu o noua experienţa pe care să o adăugați la jurnalul vieţii.