Atunci când avem un angajament sau o sarcină pe care trebuie să o rezolvăm individual este uşor să ne dăm seama dacă am făcut-o bine şi de cât efort a fost nevoie pentru a ajunge la un rezultat. În momentul în care lucrăm într-o echipă, situaţia se complică. Cu cât echipa este mai mare cu atât creşte mai mult riscul de a nu îndeplini sarcinile deoarece membrii echipei nu lucrează la capacitate maximă. Practic, o parte dintre membri tind să se bazeze pe ceilalţi, motiv pentru care au un randament mai scăzut.
Normal ar fi, ca atunci când lucrează mai mulţi oameni la un proiect şi într-un mod coordonat, rezultatul să fie mai bun decât dacă ar fi lucrat un singur om. Însă, nu întotdeauna rezultatul este atât de bun cât ar fi putut să fie dacă fiecare dintre membri echipei ar fi muncit la capacitate maxima. Acest fenomen are un nume: lene socială sau efectul Ringelmann.
Efectul Ringelmann se poate descrie ca o tendință a indivizilor de a depune mai puțin efort atunci când fac parte dintr-un grup. Deoarece toți membrii grupului își unesc eforturile pentru a atinge un obiectiv comun, fiecare membru al grupului contribuie mai puțin decât ar face-o dacă ar fi responsabili în mod individual.
Acest efect l-am observat pentru prima dată la un grup de lucru la care făcea parte şi copilul meu. Mai nou la şcoală sunt tot mai răspândite ca metode de studiu grupurile de lucru la care participă un anumit număr de copii. Aceştia trebuie să lucreze împreună la o temă şi pe care să o expună la şcoală. De cele mai multe ori, am văzut că într-un grup format de cinci-şase copii, cel puţin trei dintre ei nu participă deloc la temă, doi copii aduc o contribuţie minimă şi probabil doar unu sau doi dintre ei vor depune efortul maxim pentru a finaliza proiectul.
Cam tot aşa se întâmplă, în multe cazuri, şi la locul de muncă. Cu cât grupul este mai mare, cu atât este mai mare posibilitatea ca fiecare membru să aducă o contribuţie minimă la proiect.
Dar ca să înţelegem şi mai bine acest efect să plecăm de la originile acestuia.
Acest efect își datorează numele unui profesor de inginerie agricolă care în anul 1913 a realizat o serie de experimente pentru a stabili eficienţa unor grupuri de mărimi diferite, în agricultură. În acest sens, inginerul a pus un grup de muncitori să tragă de o funie şi a măsurat cu dinamometre forţa dezvoltată de fiecare individ.
Acesta a constat imediat că atunci când o persoană este pusă să realizeze de una singură o sarcină depune mai mult efort decât atunci când este în grup. Ba mai mult, în grup, forța depusă de fiecare persoană se diminuează pe măsură ce numărul de membrii din grup crește. Altfel spus, cu cât sarcina se împarte la mai multe persoane cu atât forța fizică individuală este mai mică.
Efectul Ringelmann sau “lenea socială” cum a fost denumit mai târziu de către psihologii sociali se referă așadar la reducerea efortului individului ca urmare a creșterii numerice a grupului.
S-a crezut inițial că această scădere a performanței se datorează dificultăților de coordonare pe măsură ce dimensiunea grupului a crescut. În schimb, cercetările ulterioare au arătat că cel mai important factor pentru această scădere este în primul rând pierderea motivației.
Această atitudine este dăunătoare în echipele de lucru care trebuie să urmărească obiective comune: dacă ne confruntăm cu un coleg indolent, cu greu vom ajunge la rezultatul cerut.
Deoarece metodele mai tradiționale de creștere a motivației individuale, cum ar fi stabilirea obiectivelor, recompensele sau sancțiunile nu sunt eficiente în reducerea efectului Ringelmann, pentru a neutraliza lenea socială este necesar să o recunoaştem. Să vedem cum.
Punerea accentului pe munca individuală
O modalitate de a combate lenea socială ar putea fi aceea de a da mai multă valoare și de a sublinia contribuția individului. Când sunt mai multe persoane, este mai ușor să se ascundă. Pentru a se asigura că acest lucru nu se întâmplă, șeful echipei poate valorifica potențialul individual, subliniind contribuția lor, oferind sarcini specifice și verificând pas cu pas rezultatele intermediare. Acesta este modul în care cei care “suferă” de lene socială la locul de muncă se vor simți mai motivați și vor tinde să ofere 100%, știind că aportul lor va fi apreciat.
Mai precis, este util ca fiecare membru al echipei de lucru să aibă sarcinile foarte bine prestabilite. În felul acesta, fiecare va contribui în egală măsură la proiect îndeplinind cu maximă eficienţă sarcinile individuale.
Încrederea reciprocă
Potrivit unor teoreticieni, efectul Ringelmann ar putea deriva din frica subiectivă că unii membri ale echipei sunt mai capabili decât alţii. Unii s-ar putea simți inadecvaţi și nu se vor angaja așa cum ar trebui. În practică, lenea socială este rezultatul lipsei de încredere în sine. Pentru a o combate este necesar să se insufle încredere și respect în rândul membrilor echipei. Procedând astfel, nimeni nu se va simți judecat sau în centrul atenției și toată lumea va fi la fel de angajată.
Lucrul în echipă pentru îndeplinirea sarcinilor dificile pot fi o provocare pentru toți membrii și considerate relevante de diferiți subiecți.
Responsabilizarea fiecărui membru al echipei
Liderul proiectului are datoria să îi facă pe membrii echipei să înțeleagă că succesul unui proiect depinde de toată lumea, fără excepție. Performanța individuală este esențială pentru succesul grupului, prin responsabilizarea fiecărui participant la proiect lenea socială poate fi redusă. Nu este vorba doar de productivitate, vorbim despre imaginea socială, impactul pe care acțiunea fiecărui individ îl are asupra comunității. Valoarea și conștientizarea sunt cuvintele cheie pe care trebuie să ne concentrăm.
Ca să luăm exemplul de mai sus în care vă povesteam de grupul de lucru al copiilor la proiect, imaginaţi-vă ce efect pozitiv ar avea asupra lor dacă fiecare dintre ei ar fi conştient că are o responsabilitate ca acel proiect să aibă o finalizare pozitivă şi că aportul fiecăruia în parte este important în egală măsură. Probabil că ar fi lucrat toţi cu mult mai mult interes şi motivaţie.
Acordarea atenției tipului și dimensiunii grupului
Unele cercetări au arătat că tipul de echipă și dimensiunea acesteia sunt esențiale pentru atingerea obiectivului. Dacă grupul este compus doar din persoane necooperante și foarte distrase, riscul de lene socială crește semnificativ. Dimpotrivă, dacă echipa este eterogenă, subiecții mai motivați îi atrag pe cei mai puțin implicați. Mărimea este, de asemenea, importantă. De fapt, în grupurile extrem de mari, efectul Ringelmann are șanse mai mari de a prolifera. Echipele mici și bine selectate vor putea să se coordoneze și să lucreze mai bine.
Aşa se explică de ce şi grupurile de lucru de la şcoală sunt eterogene. Este o bună metodă de a-i convoca şi pe cei mai puţin interesaţi să se implice la proiect.
În concluzie, pentru o bună organizare a muncii în echipă este esenţial ca fiecare membru să aibe sarcinile foarte bine trasate de la început pentru a evita condiţia în care tinde a depune cât mai puţin efort posibil.
