Gânduri bune la sfârşit de an

A mai trecut un an, sezonul sărbătorilor de iarnă a început şi în aer se simte miros de vacanţă. Este o perioadă a anului în care cu toţii avem această necesitate de a ne deconecta şi de a încetini ritmul. Vrem să petrecem mai mult timp cu familia, prietenii sau pur şi simplu să ne odihnim şi să ne relaxăm în linişte. După un an de muncă, un an de vise, dorinţe şi obiective pe care mai mult sau mai puţin am reuşit să le atingem, suntem îndreptăţiţi să ne dorim un moment de relax.

Pentru mine a fost un an plin de provocări interesante, un an în care mi-am pus multe speranţe în viitor, un an în care am vrut să cresc atât pe plan profesional cât şi cel familial. Am făcut multe planuri şi mi-am pus obiective, unele mai ambiţioase decât altele, dar sunt fericită că am reuşit să duc până la capăt măcar unele dintre ele.

Iată că a venit momentul să fac o mică pauză de sărbători şi să revin în 2020 cu noi articole interesante şi cu mici noutăţi.

Vreau să vă mulţumesc că mi-aţi fost alături şi m-aţi citit, cu speranţa că articolele mele v-au plăcut şi că v-au fost utile.

Vă urez sărbători minunate, pline de bucurii, linişte şi iubire multă! La mulţi ani şi un an nou organizat!

Gânduri bune la sfârşit de an
Etichetat pe:    

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest website foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigării îți exprimi acordul pentru politica noastră de cookie-uri și de confidențialitate. Află mai mult

Setările cookie-urilor de pe acest site web sunt setate astfel încât să permită cookie-urilor să vă ofere cea mai bună experiență de navigare posibilă. Dacă continuați să utilizați acest site web fără să modificați setările cookie-urilor sau faceți clic pe „Accept” de mai jos, sunteți de acord cu acest lucru.

Închide