Femei de poveste

Au fost odată ca niciodată Francesca Cavallo şi Elena Favilli, două fete rebele şi ambiţioase care într-o zi s-au gândit să scrie o carte pentru copii: “Goodnight stories for rebel girls” – “Poveşti de seară pentru fete rebele”.

A fost odată…, nu este un basm clasic cu care am crescut în copilărie, este povestea a o sută de femei extraordinare care au schimbat lumea, o sută de basme pentru a avea vise măreţe. Sunt poveşti adevărate care vorbesc despre curajul feminin de a schimba lumea şi de a ieşi din tiparele clasice şi steriotipate din basmele pe care le-am citit în copilărie. De la pictoriţa mexicană Frida Kahlo la Ada Lovelace care a scris primul program de calculator, de la ciclista Alfonsina Strada, prima femeie care a pedalat la Giro d’Italia la povestea designerului Coco Chanel, de la Malala Yousafzai la Michelle Obama. De la povestea înotătoarei siriane Yusra Madrini la jurnalista americană Nellie Bly, de la Marie Curie la Regina Elisabeta I. Sunt personalităţi feminine, care de-a lungul timpului au îndrăznit sa fie altfel. Nu, nu au vrut să ajungă prinţese, ci oameni de ştiinţă, scriitoare, sportive, dirijoare, astronauţi, actrite sau oameni politici. Sunt poveşti ale unor femei celebre sau mai puțin celebre, dar cu toate acestea extraordinare, o sută de moduri de a spune “noapte bună” tuturor celor care au spus “tu nu poți face asta pentru că ești o femeie”.

Este incredibil ce au putut să facă autoarele Elena Favilli şi Francesca Cavallo şi personal, cred că opera lor este total ieşită din tipare pentru că au reuşit să scoată în evidenţă frumuseţea, puterea şi voinţa femeilor de a deveni ceea ce-şi doresc.

Sunt fericită că în această carte a fost demontat mitul prinţesei care are nevoie să fie salvată de un prinţ călare pe un cal alb şi cu care se căsătoreşte şi trăiesc fericiţi pănă la adânci bătrâneţi.

Poveştile sunt foarte importante pentru creşterea copiilor, aş spune chiar esenţiale, fac parte din educaţia lor, de la ele învaţă foarte multe lucruri despre lumea în care trăiesc şi au o influenţă puternică în dezvoltarea caracterului lor. Din basme se învăţă că binele triumfă mereu asupra răului, că trebuie să fie precauţi cu persoanele necunoscute, să se ferească de lupul cel rău din pădure şi că minciuna are picioare scurte sau îţi creşte nasul.

Photo by Kelly Sikkema on Unsplash

Figurile recurente din basme sunt aproape întotdeauna aceleași, adică o prințesă fără apărare, care are nevoie de ajutor de la un bărbat, pentru a se salva de o creatură sau personaj considerat rău (în majoritatea cazurilor, o altă femeie). Poveştile sunt pline de prinţese stereotipate precum Albă ca Zăpada sau Cenușăreasa, ambele persecutate de invidia altor femei (pentru că invidia este feminină) riguros mai urâte și mai puțin rafinate decât ele, acestea se supun tuturor ordinelor care le-au fost impuse, fără să clipească, ca orice tânără educată care se respectă.

Nu este de mirare că fetele cresc cu credința că trebuie să găsească “dragostea adevărată”, pe prințul fermecător sau mai degrabă că trebuie să fie găsite de el, pentru că el este cel care alege pe cea mai frumoasă, cea mai dulce şi cea mai bună. Mesajul care vine transmis nu este tocmai unul corect: eliminarea rivalilor care poate împiedica viaţa noastră amoroasă, deoarece viaţa este o luptă constantă cu lovituri de ruj şi tocuri înalte.

Din fericire unele basme s-au mai schimbat, dar în profunzime anumite lucruri rămân neschimbate, anumite stereotipuri continuă să existe iar fetițele și băieții le absorb din copilărie. Fetele de astăzi ar trebui să înceteze să mai urmeze modelele din basm ale femeilor subordonate și dependente de bărbați, care nu reprezintă realitatea ci să se identifice cu eroinele de zi cu zi care muncesc, au o viaţă socială şi amoroasă, cresc copii cu aceeaşi resursă şi curaj precum femeile descrise în “Poveşti de seară pentru fete rebele”.

Din păcate, toate aceste stereotipuri persistă nu doar în basmele scrise acum câteva secole în urmă când societatea era mult mai maschilistă decât cea de azi, dar se regăseşte şi în zilele noastre în educaţia copiilor noştrii. Fetele sunt educate pentru a fi bune mame, gospodine desăvârşite şi soţii perfecte. Chiar dacă intenţia părinţilor nu este aceea de a face diferenţa de educaţie între fete şi băieţi, societatea în sine ne face să urmăm anumite canoane. Este suficient să vedem cum sunt promovate jucăriile pentru copii: cataloagele, supermarketurile, cât și magazinele de jucării sunt organizate într-o subdiviziune inconfundabilă în care fetele sunt întotdeauna și doar roz.

Ce pot cumpăra pentru o fetiţă?  Bucătării, fier de călcat, cratițe și apoi prințese, prințese în trăsuri, păpuși mamă, etc. Diferența în această subdiviziune este deja sancționată de un orizont de viitor imaginar stabilit prin marketing. Aparent este inofensiv, dar stabilirea rolurilor atât de devreme poate avea consecințe pe termen lung asupra percepției pe care o fetiţă o are despre sine și asupra aspirațiilor profesionale. Întreaga lume feminină este limitată într-un nor roz imens şi într-un mic univers de roluri de imaginat și orizonturi de perceput încă din copilărie.

Băieţii care fac reclamă jucăriilor sunt, în general, într-o poziție de reuşită și succes, puteri de afirmat, stau drepţi cu picioarele îndepărtate şi transmit siguranţă de sine şi putere.

Imagine de Alemko Coksa de la Pixabay

Fetiţele sunt întotdeauna limitate la un ambient casnic, zâmbitoare, fețe dulci, postură și costume de prințese, întruchipează securitatea și chiar pasivitatea. S-ar putea spune că jucariile urmează cererea consumatorilor și obiceiurile acestora. Doar că sunt cât se poate de false, deoarece gătitul și grădinăritul, de exemplu, sunt practicate atât de femei, cât și de bărbați iar vasele trebuie să fie spălate de cel care le murdăreşte şi nu doar de femeie.


Imagine de bstad de la Pixabay

Femeile de astăzi sunt astronaute, medici, avocați, magistrați, oameni de știință, merg la război, construiesc și gândesc case și clădiri exact ca bărbații. Asta nu înseamnă că nu pot îmbrăţişa şi roluri strict feminine şi că o femeie nu poate fi realizată doar ca mamă şi soţie. Important este să fie alegerea ei şi nu un rol impus de societate. Pentru că, repetarea acelorași roluri pentru fete ar înseamna să transmitem aceleaşi vechi preconcepte.

“Povești de seară pentru fete rebele” este o carte pe care fiecare copil ar trebui să o aibă pe noptieră, fie fetiţă sau băiat, să îl inspire să își urmeze visele şi chemarea, să își îmbrățișeze pasiunile și să fie fericit făcând ceea ce îi place.

Femei de poveste
Etichetat pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest website foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigării îți exprimi acordul pentru politica noastră de cookie-uri și de confidențialitate. Află mai mult

Setările cookie-urilor de pe acest site web sunt setate astfel încât să permită cookie-urilor să vă ofere cea mai bună experiență de navigare posibilă. Dacă continuați să utilizați acest site web fără să modificați setările cookie-urilor sau faceți clic pe „Accept” de mai jos, sunteți de acord cu acest lucru.

Închide