Vi s-a mai întâmplat să fredonaţi o zi întreagă o melodie pe care aţi auzit-o la radio în timp ce mergeaţi la muncă sau să vă gândiţi intens la ultimul episod dintr-un serial pe care îl urmăriţi?
Ei bine, sunt doar două dintre numeroasele manifestări ale unui mecanism foarte fascinant care explică de ce este atât de dificil să uităm, pe lângă filmele seriale şi melodii, dar şi unele sarcini pe care le-am început şi nu le-am terminat.
Acest efect apare atunci când simțim o senzație ciudată, de parcă mintea noastră, careia i-am dat obiective noi de rezolvat, ne trimite semnale că „lipsește ceva”, adică încearcă să ne avertizeze că o activitate anterioară a fost lăsată incompletă.
Acest fenomen a fost descoperit în anii ’20 al secolului trecut de către Bluma Zeigarnik, psiholoagă lituaniană, în timp ce era la restaurant în Austria. Aceasta a observat că ospătarii, în gestionarea numeroşilor clienţi, își aminteau foarte bine de comenzile care nu fuseseră servite încă, în timp ce tindeau să uite de cele care au fost finalizate. În special, unul dintre chelneri i-a explicat că imediat după ce finaliza o comandă o ştergea complet din memorie și ţinea cont doar de ordinele care încă nu au fost executate.
Poate că unii dintre voi au făcut același lucru cu examenele universitare: nu vi s-a întâmplat să terminați examenul și să vă dați seama că nu vă mai amintiți nimic?
Zeigarnik a ipotizat că o sarcină incompletă sau neterminată creează o tensiune psihică care acționează ca un îndemn la finalizarea sau terminarea sarcinii și împiedică mintea să se concentreze asupra altor procese cognitive. Păstrarea în memorie a unei sarcini incomplete ar fi efectul secundar al acestei „anxietăți de finalizare”.
Rezultatele experimentelor realizate de Zeigarnik sugerează faptul că dorința oamenilor de a duce la bun sfârșit o sarcină primită îi face pe aceștia să rețină mult mai bine detaliile sarcinii respective iar completarea acesteia îi permite individului să uite sarcina pe care a avut-o de îndeplinit.
Deci, atunci când oamenii încep ceva, sunt înclinați să termine ceea ce au început. Chiar dacă este o tehnică foarte simplă, avem tendința de a o uita, pentru că suntem atât de ocupați în cele mai dificile aspecte ale sarcinilor noastre, încât uităm de ea. Există totuși şi o excepție: efectul Zeigarnik nu funcționează dacă nu sunteți motivat să finalizați sarcina sau să atingeți obiectivul. Această excepție este valabilă în general pentru obiectivele care nu sunt atractive sau care sunt imposibile. Dar când evaluăm obiectivul și considerăm că este posibil, atunci primul pas face diferența dintre eșec și succes.
Fenomenul a fost ulterior denumit „Efectul Zeigarnik” și se referă la faptul că oamenii au tendința să își amintească mai bine acțiunile neterminate, incomplete decât pe cele terminate.
Ne place să terminăm ce am început.
Efectul Zeigarnik: Dickens, telenovelele, publicitatea, videojocurile şi altele.
Unul dintre cele mai vechi trucuri TV pentru a ține telespectatorii și pentru a-i face să se reîntoarcă este serializarea: dramele episodice care se încheie cu fatidica expresie „continuă”. O tehnică care a permis serialului “Tânăr şi neliniştit” să reziste pe micile ecrane din 1973. Aşa se explică succesul televisiunilor care transmit filme seriale.
Cei mari scriitori ai romanelor foileton, inclusiv Dickens care a folosit deseori tehnica cliffhanger în romanele sale, au știut bine acest lucru. “Oliver Twist”, înainte de a fi publicat ca roman, a apărut în tranșe în revista „Bentely’s Miscellany” (din februarie 1837 până în aprilie 1839), iar Dickens a ştiut să creeze suspans la fiecare final pentru a-i face pe cititori să dorească să cumpere următorul număr.
Ca dovadă este reușita benzilor desenate Tex Willer a lui Dylan Dog, dar și a colecțiilor de autocolante, a enciclopediilor cu lansare săptămânală, etc.
Efectul Zeigarnik este, de asemenea, exploatat foarte mult în publicitate, unde, de exemplu, sunt utilizate reclame sub formă de întrebare fără răspuns, cum ar fi:
“Vreţi să vă schimbaţi casa? Aflaţi cum sunând la acest numar…”
Același lucru este valabil şi pentru jocuri. Tetris, de exemplu, (inventat în 1984) a supraviețuit jocurilor mult mai complexe și mai elaborate datorită efectului Zeigarnik. Cel puțin, asta spune dr. Tom Stafford de la Universitatea din Sheffield:
Cu Tetris – ca în cazul multor jocuri video, dar poate într-o formă mai pură și imediată – ne fixăm până când se rezolvă (chiar dacă un adevărat final nu există) și apoi începem din nou, cu aceeași satisfacție de “a ne scărpina pe unde ne mănâncă. Iar si iar”.
Ce consecințe are efectul Zeigarnik pentru noi?
Odată ce înțelegem ce este şi cum funcţionează, să vedem ce efecte poate avea acest mecanism al minții noastre în desfășurarea activităților noastre zilnice.
Practic, sunt două efecte: unul bun și unul mai puțin bun, dar cu o soluție.
Efectul bun: ne ajută să evităm amânarea
Creierul nostru rămâne alert și atent la activitățile care nu s-au încheiat, tocmai de aceea putem profita de această tendință care să ne ajute să depășim marele obstacol al amânării, adică atunci când continuăm să amânăm o sarcină pe care trebuie să o îndeplinim. Cel mai bun mod de a înceta să amânăm o activitate, este să o începem! În felul acesta, efectul Zeigarnik va juca în favoarea noastră, determinându-ne astfel să rămânem activi și atenți la sarcina începută, pe care trebuie să o finalizăm.
Am scris aici despre amânare şi consecinţele acesteia.
Efect mai puțin bun: cercurile deschise sunt stresante
Cunoașteți acele momente în care lucrați la ceva dificil, cum ar fi să scrieți un raport sau când trebuie să faceţi o prezentare în faţa unei comisii, iar în timp ce sunteți foarte concentrat vă amintiți brusc că trebuie să trimiteți acel e-mail unui coleg sau că trebuie să faceți o programare la dentist? Din acel moment, concentrarea este deranjată de gândul că trebuie să trimiteți acel e-mail și că trebuie să faceți aceea rezervare la dentist. Creierul va continua să reproducă la nesfârşit acel gând care nu a fost încheiat. Şi aceasta este, de asemenea, o consecință a efectului Zeigarnik, dar de data aceasta joacă în dezavantajul nostru: intruziunea gândului că este de făcut un lucru în mijlocul concentrării creează distragere, stres și pierderea eficacității.
Dar nu vă faceți griji! În ajutorul nostru vine organizarea! 😉
Efectul Zeigarnik şi organizarea
Soluția pe care organizarea ne-o oferă pentru a rezolva această tensiune, dată de cercurile deschise (adică gândul acelor activități care urmează să vi se prezinte în timp ce sunteți ocupat să faceți altceva) constă în redactarea unei liste.
Scrisul
În momentul în care gândul că trebuie să faceţi un lucru important începe să nu vă dea pace, treceţi-l pe hârtie şi eliminaţi-l din minte, eliberați spațiul pentru alte gânduri şi idei și încredințați-l unui instrument fiabil.
De aceea este recomandat să aveţi cu voi o agendă, un bloc-notes, o fereastră de note în computer, pentru a semna imediat cercurile care se deschid în mintea noastră. Este inevitabil să se întâmple acest lucru, deoarece am văzut cum funcţionează creierul nostru in astfel de situaţii. Scrisul cu siguranță nu echivalează cu îndeplinirea efectivă a unei sarcini, dar va permite creierului nostru să-și elibereze tensiunea relativă.
To do list
Unul dintre instrumentele cele mai eficiente care ne ajută să ne eliberăm mintea de deadline-uri şi alte sarcini de îndeplinit este “to do list”. Listele de acțiune sunt un instrument fundamental în gestionarea muncii și a vieții cotidiene.
Scrierea unei liste de activități vă ajută să vă concentrați asupra angajamentelor și priorităților dvs., să găsiți claritatea necesară pentru a finaliza sarcinile de care sunteți responsabili, fără a înnebuni în mijlocul cantității de contribuții care vine zilnic din viața privată, din informații de serviciu și online.
Listele sunt un instrument util de planificare și programare, dar pot îndeplini și multe alte funcţii.
În forma concisă a listei, renunțăm la tot ceea ce nu este esențial în scris; din acest punct de vedere, scrierea unei liste poate fi echivalată cu space clearing care duce la eliminarea superfluului și a tot ceea ce nu ai cu adevărat nevoie. Păstrați numai elementele esențiale.
În momentul în care scrieţi cercurile deschise, sunteţi mult mai motivat să le închideţi. Puteți împărți lista în lucruri urgente și mai puțin urgente. Puteți împărți sarcinile în funcție de modul în care trebuie să le rezolvaţi: singuri sau cu altcineva. Sau separați pe cele scurte, de făcut rapid, de la cele mai complexe care au nevoie de un proiect.
Din acest motiv, listele sunt structuri care nu numai că exprimă ordinea, dar o şi generează.
Mai mult, listele pot fi instrumente foarte puternice pentru creșterea personală, pentru găsirea propriilor puncte de referință și pentru ascultarea de sine și a valorilor noastre. Dacă doriți să aprofundați o abordare mai originală a listelor, vă recomand să citiți “Arta listelor” a lui Dominique Loreau, despre care vreau să vă povestesc într-un articol viitor.
Trăind o viață mai organizată și ordonată, oferă mai multă satisfacție, mai multă eficiență … pe scurt, mai multă bunăstare!
