<strong>Doar 10 minute pe zi pentru o viaţă organizată</strong>

În calitate de professional organizer, întâlnesc frecvent persoane care se plâng de lipsă de timp. Majoritatea din cei cu care stau de vorbă îmi spun că îşi doresc să fie mai organizaţi atât acasă cât şi la muncă, dar lipsa timpului nu este niciodată de partea lor.

O ştim cu toţii că timpul este una dintre resursele cele mai preţioase şi lipsa acestuia a devenit o problemă destul de serioasă. Se pare că cele 24 de ore s-au redus şi nu mai sunt suficiente pentru atât de multe activităţi pe care le facem. Avem nevoie de mai mult timp pentru a face ceea ce trebuie să facem, ca apoi să avem mai mult timp pentru lucrurile pe care vrem să le facem.

Ar fi minunat să putem adăuga 1 oră în plus zilelor noastre. Din păcate, acest lucru nu este posibil, nu putem adăuga mai mult la ceea ce este deja dat. Şi sunt convinsă că agendele de lucru s-ar umple oricum şi pentru acea oră în plus. Dar asta nu înseamnă că trebuie să ne resemnăm şi să trăim în haos şi stres. Până la urma, 24 de ore nu sunt puţine dacă ştim cum să ne organizăm timpul.

Citiţi aici despre matricea Eisenhower pentru organizarea timpului.

Uneori pot fi suficiente doar 10 minute pentru a face o mulţime de lucruri. Vă întrebaţi cum este posibil aşa ceva?

Întâmplător, acum ceva timp în urmă, am citit cartea „Per dieci minuti” (Pentru zece minute) scrisă de Chiara Gamberale, care m-a făcut să înţeleg mai bine cum putem folosi 10 minute pe zi pentru a încerca activități noi, pentru a descoperi noi pasiuni și interese.

A fost o adevărată revelaţie în ceea ce priveşte timpul. Am înţeles că, de cele mai multe ori, anumite activităţi se pot face în mai puţin timp decât ne putem imagina. Şi chiar dacă pare incredibil, 10 minute sunt mai mult decât suficiente pentru o mulţime de lucruri.

Nu mă credeţi? Încercaţi să faceţi ceva acum şi porniţi un cronometru. Veţi fi uimiţi să vedeţi cât de multe lucruri puteţi face într-un timp atât de scurt.

În mod surprinzător, veţi descoperi că 10 minute este o cantitate infinită de timp.

Dacă aţi folosi 10 minute în fiecare zi pentru a învăţa ceva nou, de exemplu, imaginaţi-vă cât de multe skill-uri noi aţi însuşi pe parcursul unui an întreg.

Să vă dau un alt exemplu: dacă citiţi zilnic 10 minute dintr-o carte (având în vedere că viteza medie de citire este de 200 până la 250 de cuvinte pe minut de material non-tehnic, aproximativ 2 minute pe pagină) asta înseamnă că veţi reuşi să citiţi circa 5 pagini pe zi. Dacă o carte are în medie 200-250 de pagini, ar însemna că veţi reuşi să citiţi circa 7-8 carţi pe an. Nu-i rău, nu-i aşa?

Doar 10 minute pe zi.

Să nu-mi spuneţi că nu găsiţi acele 10 minute. Calculaţi cât timp petreceţi cu telefonul în mână să vă uitaţi la tot felul de lucruri mai mult sau mai puţin interesante şi veţi descoperi că aveţi zilnic mai multe calupuri de câte 10 minute.

Inspirată fiind de această carte, am început să caut cele 10 minute în timpul zilei pe care să le dedic pentru o activitate sau alta şi am constatat că efectiv sunt uşor de găsit.

În felul acesta am identificat 3 domenii importante din viaţa mea, pentru care cele 10 minute pe zi au făcut o diferenţă semnificativă.

Aceste domenii sunt: îngrijirea personală, casa şi serviciul.

10 minute pentru îngrijirea personală

Foto di Elina Fairytale: https://www.pexels.com

Cum se întâmplă deseori, 10 minute doar pentru tine sunt cele mai greu de găsit și poate chiar cele mai prețioase. Probabil nu este uşor să le găsim pe parcursul zilei, dar dimineaţa devreme, sunt convinsă că le are fiecare.

Este suficient să mergem seara la culcare la timp şi să ne trezim cu o jumătate de oră mai devreme.

Citiţi mai multe despre morning routine.

Ştiţi cum se spune: cine se scoală de dimineaţă departe ajunge.

Este important să ne începem ziua bine dacă vrem să fim în formă pe tot parcursul zilei, să ne simţim bine şi să îi facem şi pe cei din jur să se simtă mai bine. Aşadar, ce avem de făcut?

#1 10 minute de antrenament

Îmi încep fiecare dimineaţă cu 10 minute de exerciţiu fizic. Eu prefer să fac yoga, dar am şi zile în care fac doar câteva mişcări simple de încălzire şi stretching, suficiente pentru a pune sângele în mişcare şi a destinde muşchii şi articulaţiile.

Online se găsesc o mulţime de exemple de antrenamente pe care le puteţi descărca. Eu, pentru a face yoga, folosesc app-ul AsanaRebel pe care vi-l recomand cu încredere. Însă, există o infinitate de tutorial de la care vă puteţi inspira, este suficientă doar un pic de bunăvoinţă şi veţi găsi antrenamentul care cel mai mult vi se potriveşte.

Pentru mulţi 10 minute de exerciţii fizice pot părea puţine, dar credeţi-mă, dacă practicaţi zilnic antrenamentul, rezultatele se văd şi sunt fabuloase.

#2 10 minute de respiraţie şi meditaţie

Respiraţia este un proces atât de automat, încât majoritatea dintre noi nu-i dă suficientă importanţă. Şi totuşi, reprezintă viaţa în sine.

Respiraţia este un proces complex care, dacă este și desfășurat corect, ne ajută să ne menținem organismul sănătos. De aceea este foarte important să facem în fiecare dimineaţă câteva exerciţii de respiraţie pentru o corectă oxigenare a organelor interne şi, mai ales, a creierului.

Puteţi combina respiraţia cu meditaţia sau rugăciunea. Tot online, se găsesc foarte multe tutoriale în care vi se explică cum să faceţi corect exerciţiile de respiraţie şi meditaţie.

 #3 10 minute pentru îngrijirea pielii.

Îngrijirea de sine este cel mai minunat mod de a ne arăta iubirea pentru noi înşine. Nu este egoism, ci respect pentru propria persoană şi pentru cei din jur. Nu vom ştii niciodată cum să ne îngrijim de cei de lângă noi, dacă nu acordăm timpul necesar pentru îngrijirea proprie. Şi nici nu ne trebuie prea mult timp, sunt suficiente 10 minute în fiecare dimineaţă. Alegeţi produsele care sunt benefice pentru pielea voastră şi faceţi din îngrijirea zilnică un obicei prețios.

Citiţi mai multe despre rutina de frumuseţe şi îngrijire a pielii.

 

10 minute dedicate casei

Immagine di Freepik

Ştiaţi că şi casa voastră are nevoie de puțină atenție? Puteţi dedica 10 minute pe zi, în fiecare zi, pentru a face ceva ce nu faceţi în mod obişnuit. Sunt convinsă că există anumite părţi ale casei care nu primesc atenţia cuvenită şi în timp, lucrurile se acumulează la infinit. Iată câteva exemple de activităţi pe care să le faceţi pentru îmbunătăţirea spaţiului în care locuiţi:

# 1 10 minute pentru decluttering

Ştiu la ce vă gândiţi: să faci un decluttering în 10 minute este imposibil! Aveţi dreptate. Dar nu este necesar să faceţi totul într-o zi. Setați un cronometru și petreceți 10 minute făcând decluttering într-o mică arie din casa voastră. Într-o casă se acumulează în permanenţă o mulţime de obiecte inutile care ocupă spaţiul. Faceți ceea ce puteţi în 10 minute: organizaţi câte un sertar, aranjaţi o parte din şifonier şi veți vedea câte lucruri o să eliminați. Și nu uitați că nu trebuie să aruncați totul, puteți oricând să vindeți, să donați sau să reciclați.

Citiţi aici despre cum să faceţi decluttering.

#2 10 pentru mici reparaţii

Nu toate obiectele care nu mai funcţionează trebuiesc aruncate. Cu siguranţă aveţi în casă acele articole de care aveţi nevoie şi pe care nu reuşiţi să le folosiţi pentru că necesită să fie reparate. Sunt o mulţime de lucruri care pot fi ajustate în doar 10 minute, credeţi-mă. Să bateţi un cui în perete pentru a ţine mai bine un tablou, să ungeţi o balama de la o uşă, să schimbaţi un bec la o veioză şi multe altele. Pentru restul de reparaţii care au nevoie de o persoană specializată este suficient să daţi un telefon şi să programaţi o întâlnire. Durează doar 10 minute.

Citiţi şi despre 5 erori pe care le facem în organizarea internă a casei.

#3 10 minute pentru împrospătarea ambientului

Când spun împrospătarea ambientului nu mă refer doar la ordine şi curăţenie, vine de la sine înţeles că este absolut esenţial să le facem zilnic. Însă, din când în când este necesar să reînnoim mediul din jurul nostru pentru a găsi noi stimuli. Schimbaţi dispoziţia la anumite articole de mobilier din casă, reînnoiţi anumite textile (puneţi alte perdele la geam sau schimbaţi pernele de decorative), adăugaţi noi plate de interior sau pur și simplu înlocuiţi tablourile unei camere.

Să faceţi o mică schimbare de genul ăsta necesită doar 10 minute care pot fi esenţiale pentru a schimba energia din casă.

Citiţi şi despre trucuri utile pentru a avea mereu o casă parfumată.

10 minute dedicate la serviciu

Immagine di Racool_studio su Freepik

Indiferent de meseria pe care o practicăm, cu toţii ne dorim să ne îmbunătăţim poziţia profesională. Ar putea fi vorba de creșterea aptitudinilor şi achiziţionarea de noi competenţe, satisfacție profesională, schimbarea mediului de lucru şi multe altele.

Cum să dedicăm 10 minute din timpul nostru pentru a obţine toate aceste beneficii?

# 1 10 minute pe zi ascultaţi un podcast

De când am descoperit podcast-urile mi s-a deschis o lume. Există atât de multe teme pe care le puteți explora și, în general, episoadele durează 10/15 minute. Dotaţi-vă cu o pereche de căşti şi în timp ce conduceţi spre serviciu sau sunteţi în metro, ascultaţi un podcast. Poate fi şi un audio book sau un curs online de limba engleză sau ceva legat de profesia pe care o aveţi. Vă asigur că acele 10 minute petrecute pentru a învăţa ceva nou în fiecare zi, vor fi cele mai eficiente 10 minute din viaţa voastră.  

# 2 organizaţi-vă locul de muncă

Dacă vreţi să fiţi eficienţi şi productivi la locul de muncă, este esenţial să aveţi biroul bine organizat şi în ordine. Nu aveţi timp pentru aşa ceva? Veniţi la muncă cu 10 minute mai devreme. Dar atenţie, nu veniţi mai devreme ca să vă beţi cafeaua sau să bârfiţi pe hol cu colegii. Fiţi primul care vine la muncă şi în timp ce ceilalţi colegi încă sunt pe drum, ordonaţi-vă biroul şi organizaţi-vă agenda de lucru. Dacă vă dedicaţi zilnic 10 minute pentru a vă organiza la locul de muncă, aveţi toate şansele să creşteţi profesional şi să fiţi mai productivi. Uneori, 10 minute pot fi esenţiale pentru cariera voastră.

Să vezi ce ai reușit să faci în doar 10 minute îți dă satisfacție, te mulțumește și te motivează să continui. În doar 10 minute de muncă intensă și concentrată putem face multe!

Ce părere aveţi, sunteţi curioşi să încercaţi puterea celor 10 minute?

Care este domeniul din viaţa voastră pentru care sunteţi dispus să dedicaţi cele 10 minute?

Doar 10 minute pe zi pentru o viaţă organizată

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest website foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigării îți exprimi acordul pentru politica noastră de cookie-uri și de confidențialitate. Află mai mult

Setările cookie-urilor de pe acest site web sunt setate astfel încât să permită cookie-urilor să vă ofere cea mai bună experiență de navigare posibilă. Dacă continuați să utilizați acest site web fără să modificați setările cookie-urilor sau faceți clic pe „Accept” de mai jos, sunteți de acord cu acest lucru.

Închide