
Primul pas pentru a obține ceea ce vrei este să ai curajul de a elimina ceea ce nu vrei.
Zig Ziglar
Presupun că aţi auzit cu toţii de „decluttering” și „space clearing” (am scris aici şi aici şi aici articole despre aceste doua argumente), şi chiar dacă nu vă este prea simpatică Marie Kondo, recunoașteți că a avea o casă mereu ordonată și cu puține obiecte de gestionat este incredibil de relaxant şi face bine pentru bunăstarea voastră generală.
Organizarea casei este o adevărată știință, și chiar dacă este dificil să ne despărţim de obiectele pe care nu le mai folosim, trebuie să recunoaştem că având mai mult spațiu liber, pe lângă faptul că este mai confortabil și face viața mai simplă, ne oferă o anumită seninătate.
În calitate de professional organizer cunosc multe persoane care au decis să facă decluttering, cu toate acestea, există multe lucruri care adesea sunt trecute cu vederea. Fie pentru că inventăm vreo scuză pentru a nu le elimina, fie pentru că, pur şi simplu, nu ținem cont că şi în locurile cele mai de neimaginat ale casei noastre și ale vieții noastre, în general, este posibil să reducem cantitatea de obiecte și prin urmare să simplificăm.
Așa că, în acest articol, vreau să vă împărtășesc care sunt acele lucruri pe care majoritatea uită să le elimine, astfel încât să le puteți recunoaște, să le conștientizați și, în cele din urmă, să decideți să scăpați de ele.
Obiecte reutilizabile
Să începem de la prima categorie de obiecte aşa-zise reutilizabile: borcane de sticlă, pungile de cumpărături din hârtie sau pungile de plastic, recipientele de plastic pentru alimente, dopuri de sticlă, hârtie de ziar, reviste publicitare etc. Mulţi devin mari colecţionari de aceste obiecte, în principal din două motive: în primul rând pentru că „ne pot fi întotdeauna utile” și în al doilea rând pentru că prin reutilizarea lor contribuim la reducerea deșeurilor și deci la respectarea mediului înconjurător. Două motive absolut valabile şi care pot fi împărtășite pe scară largă, dar nu până la punctul de a justifica o colecție exagerată a acestora. Sfatul meu este să păstrați doar articolele care sunt în cea mai bună stare și numai pe cele pe care le utilizați efectiv și într-un număr rezonabil.
Agende vechi, caiete și calendare
Un alt tip de lucruri pe care poate că ați uitat să le eliminaţi sunt vechile agende, caiete, carneţele și calendare din anii trecuți pe care le păstrați fără un motiv anume sau de care nu reuşiţi să vă despărţiţi dintr-o chestiune sentimentală. Însă, dacă stăm să ne gândim o clipă la asta, nu există niciun motiv să le acumulăm în continuare, cu excepția celor deosebit de dragi și cu o anumită legătură emoțională, precum jurnalele.
Lenjerie intimă

Mai ales noi femeile, avem tendinţa de a cumpăra diverse articole de lenjerie intimă de toate tipurile şi de toate culorile. Dar hai să fim sincere cu noi înşine, câte dintre toate articolele pe care le deţinem le folosim cu adevărat? Veţi descoperi că sunt multe dintre acestea care s-au deteriorat, decolorat sau pur şi simplu nu ne mai vin bine sau pentru simplul fapt că nu se mai potrivesc cu stilul nostru de viaţă prezent. Păstraţi doar ce vă vine bine şi care sunt în condiţii excelente. Acelaşi lucru este valabil şi pentru şosete şi ciorapi, eliminaţi tot ce este fără pereche, rupt sau cu elasticul lărgit.
Bijuterii din gablont
Un alt tip de lucruri de care este probabil să uitaţi să le eliminaţi sunt cerceii din care păstraţi doar unul singur pentru că celălalt s-ar fi putut pierde și vă tot gândiţi că mai devreme sau mai târziu îl veţi găsi. Dar adevărul este că, dacă au trecut săptămâni, luni sau poate chiar ani, puteți fi siguri că, din păcate, sunt șanse să nu-l mai găsiţi. De asemenea, eliminaţi mărgelele rupte, brăţările şi alte bijuterii fără valoare care sunt deteriorate sau care nu mai pot fi reparate.
Bateriile consumate
Un alt tip de lucruri pe care multe persoane uită să le elimine sunt bateriile uzate. De cele mai multe ori sunt abandonate în sertare sau chiar în obiectele care funcţionează pe baza acestora în așteptarea de a fi schimbate. Dar se întâmplă adesea ca, lăsându-le împrăștiate prin casă, să fie confundate cu cele care funcționează, creând astfel haos și dezordine. Ceea ce vă propun este să le colecţionaţi într-un singur loc dedicat, o cutie în interiorul unui sertar de exemplu, iar când se adună mai multe, le puteţi arunca în cel mai potrivit mod.
Cabluri și încărcătoare
O altă categorie de obiecte ce sunt uitate să fie eliminate sunt cablurile și încărcătoarele pe care le-aţi depozitat undeva crezând că într-o zi ar putea fi de folos. Sunt sigură însă că verificând aceste cabluri veţi realiza că multe dintre ele aparțin unor instrumente electronice care sunt stricate, vechi, aruncate sau pe care nu le mai aveţi de mult. Sau, multe dintre ele nici nu mai ştiţi cărui dispozitiv aparțin. Așa că faceți o ordine în cabluri şi păstrați-le doar pe cele pe care trebuie şi aruncaţi restul.
Facturi și alte documente
Un alt tip de lucruri de care uită majoritatea celor care fac deluttering, sunt documentele, facturile şi chitanţele pe care avem tendința să le acumulam și să le păstrăm mai mult decât timpul necesar. Adevărul este că dincolo de o limită cuprinsă între 2 și 10 ani cel mult, în funcție de caz, nu mai este necesar să o facem, așa că nu ezitaţi să le eliminaţi, reducând astfel cantitatea de hârtie acumulată și veţi elibera spațiul din casa voastră.
Piesele de schimb
O altă categorie de lucruri pe care uităm să le eliminăm sunt diverse piese şi obiecte de schimb. Probabil că aparţineau unui mobilier pe care nu-l mai aveţi, electrocasnice vechi, ba chiar nasturi de la hainele pe care nu le mai îmbrăcaţi sau pe care nici nu le mai aveţi în dulap. Şi în acest caz, faceţi o selecţie din ceea ce aţi adunat, identificaţi piesele de schimb care sunt utile să le păstraţi, atribuindu-le o etichetă de identificare şi restul eliminaţi pentru că sunt sigură că nu mai aveţi ce face cu ele.
Cosmetice expirate şi diferitele mostre



Cosmeticele sunt adeseori omise, nici măcar nu sunt puse pe listă atunci când este vorba de a face decluttering. Ştiu, sunt un punct dolent pentru noi femeile şi cu toate acestea, este necesar să facem ordine chiar şi printre creme, oje şi parfumuri. Eliminaţi toate acele cosmetice pe care nu le folosiţi pentru că nu vă fac bine dar le ţineţi pentru că au costat bani, eliminaţi tot ce este expirat, deteriorat şi veţi face spaţiu pentru ceva nou. Nu vă lăsaţi păcălite, dacă nu aţi folosit pănă acum rujul acela roz bonbon pe care îl aveţi de 3 ani în dulap, nu-l veţi mai folosi niciodată.
Mostrele pot fi utile pentru vacanţe şi călătorii cu avionul pentru că nu ocupă mult spaţiu în geantă şi au cantitatea necesară pentru a trece la check in.
Fotografii digitale
O altă tipologie de lucruri pe care poate ați uitat să le eliminaţi sunt fotografiile digitale de pe smartphone sau de pe computer. Adesea, atunci când ne decidem să facem decluttering, ne concentrăm doar asupra obiectelor fizice care ne înconjoară, uitând de tot ce este digital pentru că nu ocupă un spațiu fizic. Însă, adevărul este că ocupă un spațiu în memoria digitală care continuă să crească la infinit, pentru că nu eliminăm ceea ce este de prisos. Dar nu numai, dacă le colectăm la nesfârșit fără a face periodic o selecție, fotografiile cu adevărat frumoase și pline de sens vor ajunge să fie ascunse de celelalte. Așa că, dacă vreţi ca fotografiile voastre să fie o amintire cu adevărat plăcută, faceţi o selecție cu cele mai frumoase şi care au valoare și merită păstrate.
Fişiere inutile
Ca și în cazul fotografiilor, nu avem grijă de spațiul din computerul nostru sau de pe hard disk-urile externe, deoarece acestea nu ocupă spațiu fizic. Dar eliberarea spațiului de vechile fișiere, download-uri, video şi imagini contribuie eliberarea spaţiului şi ajută să nu pierdem di timpul nostru atât de preţios în compania dispozitivelor electronice.
E-mail-urile
Un alt tip de lucru pe care poate aţi uitat să le eliminaţi sunt e-mail-urile care continuă să se acumuleze în căsuța voastră de e-mail, creând haos și îngreunând nu doar consultarea, ci și găsirea a ceea ce căutați. Așa că nu uitați să faceți o curățare regulată, să arhivați în foldere tematice și, de asemenea, să goliți periodic folderul de e-mail șterse și spam-ul care doar ocupă spațiu inutil și îngreunează căsuţa.
Abonamente la servicii online
O altă tipologie de lucruri care nu ocupă spaţiu fizic şi pe care uităm să le eliminăm sunt abonamentele la serviciile online la care ne-am abonat cu bună ştiinţă sau fără și pentru care este posibil să plătim o taxă lunară. Poate că a trecut mult timp de atunci și, fie au fost uitate, fie le-am folosit foarte rar din mai multe motive. Sfatul meu este, așadar, să vă dedicați o parte din timp pentru a verifica serviciile online active și a le confirma doar pe cele pe care le folosiți cu adevărat și care vă aduc valoare în ceea ce privește divertismentul, informarea și formarea conștientă.
Aplicații inutile și nefolosite



Avem telefoanele pline de aplicaţii pe care nu le folosim, cele de jocuri sau sociale care ne fac să pierdem timpul şi care nu aduc nicio valoare vieţii noastre sau aplicaţii pentru a face cumpărături on-line care ne fac să cădem în tentaţia de a face cumpărături impulsiv compulsive. Şi acestea, la rândul lor, fac parte din acele lucruri pe care uităm să le eliminăm. Selectați doar aplicațiile care vă sunt cu adevărat utile și pe cele pe care le folosiți cu adevărat și astfel faceți utilizarea smartphone-ului dvs. cât mai conștientă și productivă posibil.
Cele 5 „NU” ale unui obiect superfluo.
Aşadar, pentru a înţelege dacă puteţi elimina un obiect fără păreri de rău, iată o listă a celor 5 „NU” ale lui Geralin Thomas. Un obiect trebuie aruncat dacă se încadrează într-unul din următoarele cazuri:
- Nu este folosit.
- Nu este dorit.
- Nu este iubit.
- Nu a fost alegerea voastră.
- Nu este complet și, prin urmare, nu îl puteți utiliza (acest lucru este valabil, de exemplu, pentru articolele tip do-it-yourself).