Foto di Nicole Michalou da Pexels

Crăciunul este sărbătoarea cea mai aşteptată a anului pentru că vine întotdeauna cu multe bucurii, daruri, lumini și bine-meritatele zile de odihnă. Dar, în același timp, reuşeşte să pună puţină presiune pe oameni: goana după cadouri, pregătirile de rigoare pentru copioasele prânzuri cu neamurile şi vizitele “obligatorii” pe la rude. Dacă, pe de o parte, ar trebui să fie o petrecere de împărtășit cu prietenii și familia în bucurie şi relax, pe de altă parte, ajunge să fie o sursă de stres și efort mare. Este un adevărat păcat, deoarece un Crăciun reușit este o sărbătoare minunată, care oferă posibilitatea de a fi aproape de cei pe care îi iubești, petrecând ceva timp în companie și uitând pentru câteva ore de stresul cotidian.

Însă, dacă anul acesta este rândul vostru să faceţi onorurile pentru Crăciun şi vreţi să organizaţi un prânz frumos și memorabil cu rudele sau prietenii la voi acasă, vă recomand să urmaţi o rețetă bazată pe planificare eficientă și o bună doză de așteptări reduse. Aşadar, înainte de a începe să decoraţi casa şi să cumpăraţi porcul, m-am gândit să vă sugerez câteva idei pentru a aranja casa în cel mai bun mod pentru a crea atmosfera şi confortul optim pentru o zi perfectă.

Cum să ne organizăm casa pentru ziua de Crăciun.

Sezonul Crăciunului este perioada în care ne reconectăm vechile relații, ne facem noi prieteni și aprofundăm relațiile de familie. Şi ce poate fi mai frumos decât să invităm pe cei dragi la prânzul de Crăciun?! În afară de faptul că trebuie să găsim o modalitate de a fi împreună în siguranță în această perioadă delicată, este nevoie şi de o bună organizare pentru a face ziua de Crăciun de neuitat (în sens pozitiv, se subînţelege).

Am scris aici despre cum să organizăm petrecerea de Crăciun în 12 paşi simpli.

În articolul de azi vreau să vă dau câteva sugestii despre cum să ne organizăm casa pentru Crăciun, mai ales dacă spaţiile din casă nu sunt întodeauna în favoarea noastră.

Organizaţi bine holul de intrare.

Foto di Rene Asmussen da Pexels

Primul loc în care vă veți primi oaspeții va fi holul de intrare. Aveţi grijă ca acesta să fie în primul rând curat şi aerisit. Pentru a nu fi nevoit să vă lăsați invitații în așteptare, pregătiți suficiente umerase, astfel încât să puteți agăța cu ușurință gecile și paltoanele acestora.

Dacă preferați, puteți decora și umeraşele, de exemplu cu o ghirlandă mică sau cu un globuleţ de Crăciun.

Dacă aveți un dulap mic în hol, încercaţi să-l eliberaţi de hainele voastre pentru a face spaţiu celor ale oaspeţilor voştri. Puteţi să agăţaţi un săculeţ parfumat în dulap sau să puneţi uleiuri esenţiale. În acest fel, hainele nu doar că vor fi parfumate la sfârșitul zilei, dar vor da și un miros plăcut la intrare.

Alegeţi modul în care doriţi să serviţi prânzul de Crăciun.

Foto di Nicole Michalou da Pexels

Treziți-vă devreme și cu multă voință. Ştiu că atunci când suntem noi în calitate de invitaţi, ziua de Crăciun începe cu mult calm şi relax, ne putem permite să ne trezim mai târziu, să ne bem cafeaua cu calm şi abia după aceea ne pregătim să ieşim din casă. Atunci când noi suntem gazdele, este întotdeauna o idee bună să ne trezim mai devreme pentru a face ordine în casă dar, mai ales, să decidem cum să servim prânzul.

Dacă aveţi o masă mare și locurile necesare pentru a ospita pe toţi învitaţii, sunteţi deja cu un pas înainte, dar dacă nu, nu vă faceţi griji, puteţi pregăti un bufet. Aranjați o masă cu preparate calde și reci și lăsați oaspeții să se servească singuri și să se așeze pe canapea, pouf sau chiar pe perne moi pe care le veți pune pe podea. Important este ca fiecare oaspete să beneficieze de un spaţiu unde să aşeze farfuria cu mâncare şi paharele.

Indiferent dacă aţi decis pentru o masă clasică sau pentru un bufet, folosiţi o față de masă frumoasă şi puneţi măcar un decor în centrul mesei. Dacă aveţi candelabre suspendate, va fi bine să aşezaţi masa sub ele, pentru a avea iluminarea potrivită.

Nu uitați să puneți o cantitate mare de șervețele de Crăciun pentru a însoți preparatele și porțiile, care sunt întotdeauna utile în aceste cazuri și, de asemenea, frumoase la vedere.

Dacă sunt prezenți copii, de exemplu, puteți amenaja o zonă doar pentru ei în care să poată mânca în siguranță. De asemenea, puteți scoate tacâmurile și farfuriile pe care le păstrați pentru ocazii speciale, fără teama de a le strica.

Organizarea bucătariei pentru Crăciun.

Foto di Nicole Michalou da Pexels

Bucătăria va fi unul dintre punctele centrale în ziua de Crăciun. De fapt, va fi un du-te vino de preparate, mâncăruri, sticle și delicatese care vor încânta oaspeții.

Din acest motiv însă, pentru a nu aglomera spaţiul cu vase şi pahare, va fi importantă organizarea bucătăriei. De exemplu, este esenţial să ordonăm în mod impecabil blatul şi masa din bucătărie. Toate vasele vor fi spălate şi puse la locul lor înainte de petrecere, chiuveta şi maşina de spălat vasele vor fi libere pentru a putea fi folosite fără probleme în timpul prânzului.

Cheia pentru a organiza un prânz fără a înnebuni este să vă aranjaţi spațiul de lucru pe tot parcursul procesului de pregătire. Dacă lăsaţi vasele să se îngrămădească în chiuvetă în timp ce gătiţi, nu veţi avea niciodată timp să aranjaţi totul înainte de sosirea oaspeților, așa că imediat ce aţi terminat cu blenderul, spalaţi-l și puneţi-l deoparte. La fel tigăile și alte ustensile. Acest lucru este valabil și în timpul prânzului. Nu spun că trebuie să vă închideţi în bucătărie toată ziua, însă, pe parcurs, puteţi găsi un pic de timp liber pentru a aranja bucătăria, a pune vasele în mașina de spălat vase, a spăla ustensile sau vasele de care nu mai aveţi nevoie. Va rămâne apoi la latitudinea sensibilității oaspeților să vă dea o mână de ajutor.

Pregătiți baia în mod confortabil pentru oaspeţi.

Imagine de Sascha Westendorp de la Pixabay

Organizarea băii va fi fundamentală, deoarece vor fi oaspeți care vor folosi baia pe tot parcursul zilei.

Pe lângă o curăţenie impecabilă, puneţi la dispoziţie câteva obiecte care trebuie să fie ușor identificabile și utilizabile. De exemplu, trebuie să pregătiţi mai multe prosoape pentru oaspeți pe un raft, sau prosoape de unică folosință, care pot fi o soluție mai sigură, deși nu foarte ecologică. Pentru a le evidenția mai bine, pe lângă faptul că le puneți la vedere, puteți pregăti un cartonaș de decor pe care să scrieţi: prosoape pentru oaspeți.

În plus, este posibil să se termine rapid hârtia igienică, creând astfel situaţii neplăcute. Prin urmare, va trebui să așezați un suport de hârtie igienică bine aprovizionat lângă obiectele sanitare, astfel încât să poată fi folosit cu ușurință.

La final, puneţi pe chiuvetă săpunuri pentru mâini şi, mai nou, dezinfectant.

Din când în când, este necesar să treceţi pe la baie pentru a controla dacă este totul în ordine.

Aranjați un spaţiu de relax în camera de zi.

După terminarea prânzului, sufrageria poate deveni un loc de distracție şi relax, unde puteți să vizionaţi un film bun cu tematică de Crăciun sau să începeţi o conversație plăcută sau să faceţi un joc de masă.

Astfel, se deschide o gamă considerabilă de posibilități cu privire la modul de amenajare a sufrageriei, dacă spaţiul vă permite, desigur. În caz contrar, mai ales dacă aţi organizat o masă de tip bufet, o puteţi strânge pentru a face mai mult spaţiu. Dacă vă îngrijorează că fotoliile sau canapelele nu vor putea găzdui toți oaspeţii, puteţi să amenajaţi câteva perne pe care să le puneţi pe jos în jurul unei măsuţe care se va dovedi foarte utilă atât pentru aşezarea ultimelor dulciuri cât şi pentru un joc distractiv de cărţi.

Imagine de Jill Wellington de la Pixabay

Relax!

Un ultim sfat, dar nu mai puţin important, este să vă relaxaţi. Oaspeții nu se vor distra dacă o să vă vadă stresaţi, așa că luaţi un pahar de vin cât mai curând posibil și relaxaţi-vă cu ei. Chiar dacă sarmalele nu au ieșit așa cum ați plănuit, asta nu înseamnă că cina a fost un dezastru total, fiți mulțumiți de ispravă și bucurați-vă de o odihnă binemeritată în compania celor dragi.

Cum să ne organizăm casa pentru prânzul de Crăciun.
Etichetat pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest website foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigării îți exprimi acordul pentru politica noastră de cookie-uri și de confidențialitate. Află mai mult

Setările cookie-urilor de pe acest site web sunt setate astfel încât să permită cookie-urilor să vă ofere cea mai bună experiență de navigare posibilă. Dacă continuați să utilizați acest site web fără să modificați setările cookie-urilor sau faceți clic pe „Accept” de mai jos, sunteți de acord cu acest lucru.

Închide