
Feng shui este o artă antică chineză care se ocupă cu organizarea spaţiului în funcţie de energiile presente în ambientul în care trăim.
Termenul Feng Shui se referă la cuvintele „vânt” și „apă” care, conform culturii chineze, sunt echivalente cu sănătatea, fericirea, pacea și prosperitatea. Acestea sunt caracteristicile cheie care ne ajută să ne simțim confortabil și relaxaţi în casă.
Fiecare ambient este organizat individual astfel încât să se creeze o armonie între interiorul şi exteriorul casei, birou sau oricare dintre camerele în care locuim sau muncim. Spaţiile trebuie să fie primitoare şi dimensionate în aşa fel încât să ofere bunăstare psihologică pentru cei care locuiesc acolo.
Dacă dorim să ne organizăm casa potrivit filozofiei feng shui cel mai indicat ar fi să apelăm la specialiştii care sunt pregătiţi în această artă. Cu toate acestea, putem să facem şi singuri câteva acţiuni care să ne ajute să ne organizăm după metoda feng shui.
Iată câteva sfaturi care sunt foarte simple de implementat și care ne aduc mai aproape de această filozofie:
Ordinea
În feng shui prima regulă este ordinea. Dacă vrem armonie şi pace în casă trebuie să începem prin a face ordine şi a elimina tot ce este superflu, adică, trebuie să facem decluttering. Am scris aici despre cum se face un decluttering într-un articol precedent.
Este incredibil câte obiecte nefolositoare ţinem şi care se acumulează constant în casa noastră. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu mintea noastră. Gândurile de toate felurile vin şi pleacă, nu avem nici un moment de linişte şi relaxare, ne este greu să ne concentrăm pe ce este mai important şi esenţial pentru noi.
Camerele dezordonate, şifonierele ticsite şi birourile pline de hârtii de tot felul pot fi cu adevărat stresante. Toate astea acumulează în timp energie negativă. Eliberând spaţiile de vechituri creem noi oportunităţi şi atragem energia pozitivă.
Alegerea culorilor
Culorile nu trebuie să fie alese întâmplător, ci trebuie să fie adecvate pentru fiecare mediu.
Conform regulilor feng shui se recomandă albastru și verde pentru dormitoare, astfel încât să favorizeze relaxarea sau rozul pentru a lăsa pasiunea să curgă. Pentru camera de zi, alegeți portocaliu sau roșu, culori ce dau energie şi sunt potrivite pentru a facilita convivialitatea şi buna dispoziţie. Bucătăria este recomandată să se coloreze cu galben pentru a stimula apetitul.
Dacă aveți pereții albi îi puteţi contrasta cu obiecte colorate și lăsați luminile naturale să predomine. Folosiți lămpi, lumânări parfumate și bețe aromate care sa creeze o atmosferă relaxantă.
Ferestrele
Ferestrele casei trebuie să fie suficient de mari pentru a vă permite să exploataţi la maxim lumina naturală. Pentru iluminarea spațiilor interioare în timpul zilei este recomandat să folosiţi perdele trasparente, lejere şi de culoare deschisă.
Mobilierul
Spațiul pe care îl trăim în fiecare zi trebuie amenajat în conformitate cu anumite reguli, deoarece chiar aici creem energii și vibrații care trebuie să fie pozitive pentru a ne asigura că energia noastră este în armonie cu locuința.
Dormitor: patul trebuie așezat transversal, cu capul orientat spre est, în colțul diagonal opus capului și picioarele nu trebuie să fie îndreptate spre intrarea în cameră. Nu așezați oglinzi în dormitor, acestea au capacitatea de a deranja câmpul energetic. Eliminați din cameră elemente care consumă multă energie, cum ar fi computerele și telefoanele mobile.
Living: în această cameră canapeaua trebuie să fie așezată cu fața spre ușa de la intrare pentru a sublinia recepția către oaspete, dar cu spatele la un perete pentru a creea un sentiment de protecție.
Bucătărie: aici din nou trebuie să circule energiile pozitive, respectând punctele cardinale, iar cele negative trebuie să dispară. Se acordă multă atenţie la cum aranjezi masa, cum găteşti, ce feluri de mâncare foloseşti, etc. Locul trebuie să fie întotdeauna ordonat și curat, cuptorul trebuie să fie departe atât de frigider cât și de chiuvetă, iar formele mobilierului trebuie să fie moi și fără margini. De asemenea, trebuie să existe armonie în alimentele pe care le gătiţi.
Baie: aceasta poate fi oriunde în casă. Important este ca ușa băii să nu fie orientată spre bucătărie, pentru a preveni răspândirea germenilor. Este ideal ca baia să fie dotată cu o fereastră pentru a putea fi aerisită corespunzător.

Grădina sau colţul verde: trebuie să fie aranjate în cele mai mici detalii cu plante care să se armonizeze între ele şi fără frunze uscate. O grădină neîngrijită atrage energii negative. Dacă aveţi pasiune pentru plante şi vă place să le îngrijiţi aceasta vă ajută mult pentru echilibrul interior.
Birou: masa de lucru trebuie așezată astfel încât ochii să fie direcționați spre fereastră sau ușă, iar spatele să fie protejat. Este recomandat nu să aşezaţi biroul spre perete dacă vreţi să lucraţi cu spor şi energie pozitivă.
Cele 5 elemente feng shui
De asemenea, conform regulilor Feng Shui, este foarte important să amplasăm în casă cele cinci elemente de control al energiei: apa, lemnul, focul, pământul şi metalul.
Apa are capacitatea de a aluneca peste orice și de a intra chiar și în cele mai mici fisuri, mergând în adâncime. Se mișcă întotdeauna în jos și nu ia niciodată o formă certă, cu excepția recipientului în care stă. Reprezintă emoțiile noastre cele mai profunde, adaptabilitatea și calmul.
Apa o putem reprezenta cu un acvariu sau o mini fântână arteziană.
Lemnul este un element în continuă creștere, atât vizibil, precum coroana unui copac, sau într-o manieră mai subtilă şi de neoprit, precum rădăcinile. Copacii cresc liber și natural urmând lumina. Lemnul reprezintă expansiunea și creativitatea.
Lemnul este bine reprezentat de plante.
Focul reprezintă energia maximă, expansiunea, punctul de schimbare a fazelor. Când începem o nouă activitate, când dăm un nou impuls, există elementul foc. Dacă ne confruntăm cu o noutate, o schimbare puternică, o activitate foarte dinamică care necesită multă energie, în acest caz este focul elementul caracteristic care ne poate ajuta.
Focul îl putem reprezenta cu nişte lumânări roşii.
Pământul reprezintă punctul de sprijin stabil și solid. Ne susține continuu într-o mișcare centripetă lentă și imperceptibilă, care ne oferă securitate și ne readuce în centru. Acest element ne oferă un calm stabil care ne lasă șansa de a ne concentra asupra hobby-urilor sau pasiunilor noastre fără griji.
Pământul îl regăsim în vaze de lut sau obiecte din argilă.
Metalul este un întreg al mineralelor prezente pe pământ. Acesta a fost creat cu o energie şi presiune impresionante care au reuşit să topească minereurile de metal şi să dea o formă compactă şi rezistentă. Metalul se defineste prin organizare și concretizare.
Metalul este cel mai bine reprezentat cu sculpturi şi obiecte diferite sau de monezi.
Acestea au fost doar câteva dintre regulile de bază ale feng shui-lui. Dacă vreţi să aprofundaţi mai bine această filosofie sunt o mulţime de cărţi care vă vorbesc despre arta feng shui şi vă ajută să aveţi o idee generală despre cum funcţionează şi cum trebuie pusă în aplicare. Dar pentru a nu vă crea conflicte involuntare, vă recomand întotdeauna intervenția unui profesionist.