Photo by Etienne Girardet on Unsplash

Trăim cu toţii într-o epocă a confortului material și a bunăstării, avem aproape tot ce ne trebuie şi chiar mai mult decât necesarul pentru o viaţă decentă. Ne putem lăuda că o ducem mult mai bine decât 99% dintre oamenii care ne-au precedat. Nu mă credeţi? Dacă sunteţi aici să citiţi acest blog, înseamnă că aveţi cel puţin un device şi o conectare la internet care să vă permită acest lucru, ceea ce este un semn al bunăstării.

Ar trebui să fim mulţumiţi şi fericiţi. Dar majoritatea dintre noi nu suntem. În mod clar, nu suntem capabili să ne bucurăm de bogăţia de care avem parte şi căutăm în permanenţă fericirea în lucruri şi obiecte.

Unde am gresit? Există vreo modalitate de a ne reîntoarce la acea stare de recunoştinţă şi mulţumire că trăim într-o societate atât de norocoasă?

O modalitate ar fi şi aceasta este o viaţă frugală.

În cea mai mare parte a timpului petrecut pe acestă planetă, specia umană a suferit din cauza frigului, a foametei și a trebuit să muncim mult pentru a­ ne satisface nevoile de bază. Milenii întregi am fost programaţi să consumăm mereu tot, pentru că erau vremuri grele şi pericolele ne pândeau după colț.

Acum însă, am adus acea programare într-o eră în care avem prea multe lucruri de consumat. Excesul de bunuri ne face mai mult rău decât bine, atât nouă cât şi ambientului în care trăim. Nu mai avem limite, vrem în permanenţă ceva, mult mai mult decât nevoile noastre cele mai oneste. Este o mare eroare şi ar trebui să conştientizăm faptul că tot acest abuz produce insatisfacţii tot mai mari şi probleme de tot felul.

Chiar și cei dintre noi care suntem familiarizați cu minimalismul şi viaţa frugală, ne lovim cu capul de mentalitatea promovată de un milion de campanii publicitare: că „viața bună” și „fericirea” se obțin prin cheltuială, iar consumul redus este un sacrificiu.

Frugalitatea constă în a refuza corupția care depinde de a pune preț pe ceva. Dar asta nu înseamnă că are o conotație economică. Frugalitatea nu are nimic de-a face cu economisirea sau lăcomia. Nici cu austeritatea sau sărăcia. Este un alt mod de a fi în lume care astăzi s-a pierdut în urma unei campanii împotriva ei

Paolo Legrenzi

Am fost induşi în eroare că a consuma mai puțin necesită mai mult efort. Să mergi cu bicicleta este mult mai greu decât să conduci un bolid, să-ţi prepari un sandwich pentru pachet este mai complicat decât să te opreşti la un fast food şi ce sens are să-ţi pregăteşti cafeaua la termos dacă la fiecare colţ de stradă există un Starbucks?!

O aprovizionare excesivă cu produse de consum pe care, majoritatea dintre noi, locuitorii moderni ai lumii dezvoltate, o considerăm necesară, ne obligă să cheltuim bani şi efort suplimentar. Vreţi exemple? Cheltuim o sumă de bani considerabilă pentru un abonament la sală şi depunem efortul de a merge la sala de sport sau la un medic pentru că am fost supra-aprovizionaţi cu alimente ieftine şi de proastă calitate. Ca să nu mai vorbim de efortul de a merge la muncă pentru a plăti toate acele servicii.

Cu toate acestea, a spune cuiva că este bine să trăim o viaţă frugală, poate părea un contrasens.  Adesea, termenul „frugalitate” este folosit în mod eronat ca sinonim pentru „sărăcie”, dar mai degrabă, se referă la conceptul de simplitate și sobrietate. O viață frugală nu este o viață în care să nu avem nimic care să ne permită un trai decent. Frugalitatea reprezintă o alegere de esențialitate bazată pe ideea că a trăi bine, nu este necesar să exagerăm cu mâncarea, îmbrăcămintea, obiectele, banii etc. ci, dimpotrivă, că este posibilă o abordare moderată a vieții de zi cu zi, capabilă să dea valoare lucrurilor care contează cu adevărat și care sunt cu adevărat utile.

Immagine di vanitjan su Freepik

Un om este bogat proporțional cu numărul de lucruri de care se poate lipsi.

Henry David Thoreau

Evident, fiecare trebuie să-și găsească propriul model de viață frugal. Și pentru a face acest lucru trebuie să plecaţi de la o reflectare profundă a ceea ce vă doriţi cu adevărat, felul în care vreţi să trăiţi și genul de lume din care vreţi să faceţi parte.

Frugalitatea aduce cu sine un grad ridicat de libertate pentru că vă ajută să vă eliberaţi de condiţionări, tentaţii şi dependenţe şi, în acelasi timp, vă ajută să fiţi mai ingenioşi atunci când viaţa nu vă surâde.

Desigur, cumpătarea se referă la lumea exterioară la fel de mult ca și la cea interioară. De fapt, chiar și în interiorul nostru este esențial să eliminăm superfluul și să păstrăm doar ceea ce este cu adevărat funcțional pentru echilibrul și bunăstarea nostră.

Aşadar, să intrăm în detalii și să descoperim care sunt beneficiile acestui stil de viață, care ne poate schimba cu adevărat pe noi înșine și mediul în care trăim.

Control

Persoanele cumpătate dețin controlul propriilor finanțe, ceea ce, la rândul său, dă un sentiment de siguranță tuturor celorlalte aspecte ale vieții. Diferența constă în a deveni persoane concentrate, care nu cad victime ale unor situații exterioare costisitoare fără să-și dea seama, ci rămân fixați la scopul pe care și l-au propus și acționează pentru atingerea acestui scop.

Organizare

Dacă vreţi să adoptaţi un stil de viaţă frugal, a fi organizat este esențial. Persoanele dezorganizate creează, stimulează şi proliferează risipa, în timp ce persoanele organizate, datorită faptului că au spațiu în propria locuinţă şi viaţă, reuşesc să vadă clar unde se duc banii şi îşi gestionează cheltuielile în mod eficient.

Citiţi şi despre cele 5 reguli pentru organizarea unui spaţiu.

Lejeritate

V-aţi întrebat vreodată dacă, între tot ceea ce dețineţi și tot ceea ce vă doriţi, există ceva de care aveţi cu adevărat nevoie?

Oamenii care și-au pus aceste întrebări și au încercat să renunțe la ceea ce nu aveau strict nevoie se simt mult mai lejeri şi se bucură de beneficiile unei întoarceri la o viață esenţială. Dacă reuşim să înţelegem care sunt cu adevărat nevoile noastre şi că, în mare parte, avem deja tot ceea ce ne trebuie, ne poate ajuta să ne găsim liniștea.

Siguranță

Persoanle frugale ştiu să economisească şi să pună deoparte finanţele sau să-şi investească economiile. Asta înseamnă la rândul său siguranţă şi o bună garanție în caz de urgență pentru a face față oricărui eveniment din viață.

Photo by Sandy Millar on Unsplash

Seninătate

Frugalitate înseamnă simplificare, ordine și un sentiment de pace. Un stil de viaţă frugal ajută la eliminarea grijilor pentru ziua de mâine, a sentimentului de vină pentru cheltuielile excesive şi a nopţilor nedormite de teama că nu reuşim să ne plătim facturile. Vom avea parte doar de pace şi de seninătate pură, minunată.

Citiţi şi despre 10 paşi simpli pentru a vă uşura viața.

Relaţionare

Revenirea la o viață frugală, pentru unii, înseamnă și revenirea la canalele tradiționale de comunicare. Nu mai scrieţi mesaje pe Instagram sau vorbiți non stop la telefon, încercaţi să vă vedeți direct cu prietenii şi să relaţionaţi cum se făcea odată.

Revenirea la o viață frugală înseamnă redescoperirea importanței relațiilor şi de a putea avea grijă de ele aşa cum se cuvine, aşa cum se făcea odată. Mulți părinți reușesc să-și petreacă mai mult timp cu copiii lor și, mai ales, să-și petreacă timpul într-un mod mai bun.

Bucurie

Frugalitatea are puterea de a ne face să ne simţim din nou copii. Ne ajută să redescoperim acele bucurii simple care dispăruseră atunci când am început să punem dorinţa de a deţine cât mai multe lucruri pe primul loc în viața noastră. Și această bucurie nouă ne va permite să fim mai fericiți în fiecare zi.

Libertate

Frugalitatea înseamnă libertate, pentru că ne învață să ne organizăm plățile și cheltuielile, și să ne achităm datoriile, care, pentru foarte multe persoane, constituie o adevărată sclavie.

Citiţi şi  Suntem cu adevărat liberi?

Creşterea personalității

A fi cumpătat ne schimbă, ne transformă din oameni neglijenți, superficiali, materialiști, indiferenți, în oameni hotărâți, precişi, care au grijă de propriile lucruri şi au respect pentru lucrurile altora. Frugalitatea este un adevărat curent de gândire, un mod de comportament care ne face să devenim mai buni în interior şi care aduce efecte benefice pe toate planurile vieții.

Divertisment

Imagine de Pexels de la Pixabay

Redescoperirea distracției frugale este poate unul dintre cele mai plăcute aspecte ale acestui tip de schimbare. Este o schimbare importantă atât pentru copii cât și pentru adulți. Cei mici redescoperă jocurile în aer liber, cursele, mersul pe bicicletă, sporturile jucate pentru pură distracție și nu doar pentru a câștiga sau pentru acumularea de puncte şi trecerea la următorul nivel.

Pentru adulți, înseamnă să se plimbe în parc, să se distreze cu amicii la munte sau la mare, să danseze, să viziteze locuri necunoscute, să se bucure de mâncare bună alături de prieteni şi familie.  

Se pare că viața frugală nu este un moft ci o necesitate, iar beneficiile acesteia sunt un remediu pentru minte, corp… și buzunarele voastre!

Beneficiile unui stil de viaţă frugal
Etichetat pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest website foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigării îți exprimi acordul pentru politica noastră de cookie-uri și de confidențialitate. Află mai mult

Setările cookie-urilor de pe acest site web sunt setate astfel încât să permită cookie-urilor să vă ofere cea mai bună experiență de navigare posibilă. Dacă continuați să utilizați acest site web fără să modificați setările cookie-urilor sau faceți clic pe „Accept” de mai jos, sunteți de acord cu acest lucru.

Închide