Este duminică dimineaţă, îmi savurez cafeaua şi între timp mă pregătesc pentru o întâlnire importantă. Mă îmbrac frumos, îmi aranjez părul şi îmi aplic un machiaj lejer, un pic de ruj şi un mare zâmbet pe faţă. Am emoţii, azi trebuie să o văd pe bunica mea pe whats app. Nu ne vedem de mult timp, ne-am auzit când şi când la telefon dar nu am avut ocazia să ne vedem. Distanţa este atât de mare şi mi-e tare dor de ea. Este bătrânică, nu se simte bine şi este şi ea nerăbdătoare să ne vadă pe noi nepoţii.
Părea a fi o duminică ce promitea bine, însă nu a fost aşa. Am reuşit să întrevăd o umbră a ceea ce a fost odată o femeie frumoasă şi puternică, acum fără forţă, aproape de ultima suflare, fără grai şi fără chip şi cu toate acestea extrem de expresivă. Este incredibil cum reuşea chiar şi în ultimele fărămituri din viaţă să spună atât de multe cu chipul său.
Îmi priveam bunica cu lacrimi în ochi şi vedeam pe chipul ei extrema suferinţă că se desparte de viaţa terenă şi în acelaşi timp o eliberare, un adio trist că nu a reuşit să ne salute aşa cum i-ar fi plăcut. O agonie ce a durat câteva ore şi după, totul s-a terminat, a plecat pentru totdeauna lăsând în urma sa un gol imens, profund, o amintire a ceea ce a fost cândva bunica mea.
Au rămas doar amintirile frumoase şi dulci, îmbrăţişările pe care doar o bunică poate să le facă, vocea blândă a iubirii necondiţionate şi fără margini, parfumul gogoşilor umplute cu brânză şi poveştile de noapte bună.
Mă pot considera norocoasă căci am avut o copilărie foarte frumoasă şi asta se datorează în parte bunicilor mei. Cu toate că trăiam la distanţe destul de mari şi ne vedeam doar de două-trei ori pe an, rolul bunicilor mei a fost foarte important în viaţa mea. Era o bucurie imensă când veneau bunicii la noi în vizită, erau momente unice de fericire şi răsfăţ, multe basme şi hohote de râs. Eu şi sora mea ne certam care să dormim cu bunica, uneori reuşeam să ne înghesuim amândouă în pat cu ea.
Vacanţele de vară erau şi mai frumoase, ne întâlneam cu toţii la ţară la bunici, ne jucam în libertate deplină, ne plimbam cu barca pe Dunăre şi făceam o grămadă de năzbâtii, mereu sub privirea atentă şi grijulie a bunicii.
Prezenţa bunicilor în viaţa noastră a fost esenţială deoarece dragostea lor necondiţionată ne-a ajutat mult în creştere, să fim mai încrezători şi să ne dezvoltăm anumite abilităţi care ne-au fost de folos pe parcursul vieţii.
“Cine nu are bătrâni să-şi cumpere.”
Această veche expresie populară românească are o însemnătate deosebită dar care nu mai este la modă.
Aud tot mai des persoane care se exprimă în defavoarea bătrânilor ca şi când ar face parte dintr-o pătură socială fără de care lumea ar fi un loc mai usor de întreţinut şi fără prea multe cheltuieli sociale din partea statului. În îngrijirea vârstnicilor prevalează considerentele economice asupra celor sociale.
Chiar şi în această perioadă în care ne confruntăm cu acest ucigaş invizibil aud persoane care se exprimă cu superficialitate că majoritatea celor care suferă de pe urma virusului şi pot muri sunt bătrânii, deci este ok.
Nu, nu este ok, nimeni nu trebuie să moară prematur, nici măcar persoanele bătrâne, căci pentru fiecare dintre noi, bătrânii noştrii sunt importanţi indiferent de vârsta pe care o au.
Din păcate, societatea şi ritmul haotic în care trăim ne determină să trăim o viaţă superficială şi fără principii sănătoase, ne obligă să devenim tot mai egoişti. Uităm însă, că şi noi vom fi bătrâni într-o zi. Este important exemplul pe care îl dăm copiilor noştrii în ceea ce priveşte grija faţă de bătrâni, exact în modul în care îi îngrijim pe bunicii şi părinţii noştrii azi, vom fi îngrijiţi noi mâine.
De la persoanele bătrâne avem atât de multe de învăţat datorită experienţei lor de viaţă, sunt un adevărat patrimoniu ce trebuie protejat.
Oricât de multe învăţături ne-ar da părinţii, cele primite de la bunici au întodeauna un impact mai mare asupra educaţiei noastre.
Eu am învăţat multe lucruri de la bunica mea, lucruri pe care poate că nu le-am considerat importante la vremea respectiva dar care mi-au fost de mare folos după.
De la ea ştiu că “cine se trezeşte de dimineaţă departe ajunge”, că lucrul vechi îl cumpără pe cel nou, că o zi de muncă uneori poate hrăni o lună întreagă. Tot de la ea am învăţăt că o femeie trebuie să se îngrijească de frumuseţea ei, să se iubească şi să se prezinte mereu curată şi în ordine. De la ea am învăţăt răbdarea, cumpătarea şi respectul. Am învăţat că un lucru trebuie făcut întodeauna corect şi dus până la capăt, că faptele vorbesc mai tare decât cuvintele, că promisiunile date trebuiesc respectate, că sinceritatea în viată înseamnă să fii sincer cu tine însuţi şi cu cei din jur. Dar cel mai imortant, de la ea am învăţat care sunt lucrurile esenţiale în viaţă: familia, sănătatea, iubirea şi respectul, dragostea pentru copii şi pentru aproapele nostru.
„Bunica te face întotdeuna să te simți că a așteptat să te vadă toată ziua, și că ziua s-a sfârșit deja.” – Marcy DeMaree
Bunicii mei au făcut parte din viaţa mea precum nişte personaje de poveste care mi-au făcut copilăria mai frumoasă şi mai colorată, o poveste care nu are întodeauna un final fericit. Aceste personaje minunate, ne însoţesc în creşterea şi dezvoltarea noastră, ne dau aripi, ne îngrijesc, ne ocrotesc, ne iubesc, ne educă şi apoi pleacă. Dar sunt convinsă şi încrezătoare că aceste creaturi minunate continuă să ne iubească şi să se îngrijească de noi de acolo unde au plecat şi că vor continua să existe în sufletul şi în amintirea noastră.
Un simplu mulţumesc nu este de ajuns pentru toate momentele frumoase pe care mi le-ai dăruit bunică dragă. Mi-ai oferit o copilărie plină de iubire, bunătate, veselie şi pentru asta îti sunt recunoscătoare. Te iubesc babica !
